Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU: 'Să nu uităm femeile şi fetele afgane, în pofida altor crize care se suprapun în lume'

republicworld.com
talibani afgani afganistan afgane

Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA) îndemană luni ”să nu uităm femeile şi fetele afgane”, în pofida altor crize din lume, la un an la întoarcerea talibanilor la putere, relatează AFP.

”În timp ce lumea se confruntă cu multiple crize care se suprapun, nu trebuie să uităm femeile şi fetele afgane. Atunci când femeile şi fetele afgane sunt private de drepturile lor elementare, suntem afectaţi toţi”, denunţă luni directoarea executivă a UNFPA Natalia Kanem, potrivit News.ro.

Ea denunţă ”erodarea neîntreruptă” a drepturilor femeilor, de la educţaie la accesul la servicii de sănătate.

”La un an de la cucerirea puterii de către talibani, ţara agonizează într-o profundă criză economică şi umanitară. Creşterea puternică a preţurilor hranei şi energiei - exacerbată de secetă şi Războiul rus din Ucraina - a făcut ca aproximativ 95% din populaţie şi aproape toate căminele în care capul familiei este o femeie să nu aibă suficient să mănânce”, denunţă ea în acest comunicat.

Directoarea Agenţeii UN Woman Sima Bahous a denunţat în alt comunicat, în weekend, ”construirea meticuloasă a unor politici ale inegalităţii” de către talibani.

”Trebuie să continuăm să facem auzite vocile femeilor şi fetelor afgane care luptă zilnic pentru dreptul lor de a trăi libere şi în egalitate”, sublinia ea.

”Lupta lor este lupta noastră. Ceea ce li se întâmplă femeilor şi fetelor afgane este responsabilitatea lumii”, sublinia ea.

Talibanii au sărbătorit cântând luni, la Kabul, întoarcerea lor la putere în Afganistan, după un an marcat de un regres puternic al drepturilor femeilor şi o criză umanitară profundă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.