Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU spune că forţele siriene au ucis 85 de civili în zona controlată de rebeli

siria, ISIS, Mayadin

Forţele guvernului sirian şi aliaţii acestora au ucis cel puţin 85 de civili de la 31 decembrie în atacuri intensificate împotriva enclavei controlate de rebeli din regiunea Ghouta de est, a anunţat miercuri Înaltul reprezentant al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raiad al-Hussein, relatează Reuters. Condiţiile din enclavă, ultima zonă majoră controlată de rebeli în apropiere de Damasc şi unde cel puţin 390.000 de civili au fost sub asediu timp de patru ani, ating proporţiile unei catastrofe umanitare, a afirmat Zeid Raiad al-Hussein, conform Agerpres.

'Zone rezidenţiale sunt lovite zi şi noapte de atacuri de la sol şi din aer, forţând civilii să se ascundă în subsoluri', a afirmat el, într-un comunicat. Zeid a spus că părţile aflate în conflict sunt obligate prin lege să distingă între civili şi ţinte militare legale şi rapoarte din Ghouta de Est au indicat faptul că atacatorii au ignorat acele principii, 'crescând preocuparea că ar fi putut fi comise crime de război'.

Printre civilii morţi se numără 21 de femei şi 30 de copii, a precizat Zeid Raiad al-Hussein. Susţinute de atacuri aeriene ruseşti, forţele guvernului sirian au lansat operaţiuni militare împotriva rebelilor din Ghouta de Est în ultimele luni. Rusia respinge acuzaţiile potrivit cărora avioanele sale au vizat civili.

Zeid a afirmat că faptul că neevacuarea cazurilor medicale urgente din enclavă contravine de asemenea dreptului internaţional umanitar. Grupuri de opoziţie înarmate în Ghouta de Est au continuat să lanseze rachete asupra zonelor rezidenţiale din Damasc care, a afirmat reprezentantul ONU, au provocat teroare în rândul populaţiei.

O rachetă lansată a explodat pe 4 ianuarie în apropierea unei brutării în partea veche a oraşului Damasc, omorând o femeie şi rănind alţi 13 civili, a spus oficialul ONU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.