Acţiunile grupării teroriste Statul Islamic pot duce la un genocid în Orientul Mijlociu, a avertizat joi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raiad al-Hussein.
'Statul Islamic este antipodul total a tot ceea ce este legat de drepturile omului. Această grupare sunnită teroristă ucide, torturează şi violează, ideea sa de dreptate se reduce la asasinate. Ea nu cruţă pe nimeni, nici femei, nici copii, nici bătrâni, nici bolnavi, nici răniţi. Niciun grup religios sau etnic nu este în siguranţă', a declarat comisarul ONU în faţa jurnaliştilor la Geneva.
Statul Islamic este 'o mişcare diabolică' ale cărei acţiuni pot duce la un genocid în Orientul Mijlociu, a adăugat reprezentantul Naţiunilor Unite.
Ministrul american al apărării, Chuck Hagel, descria nu demult gruparea jihadistă sunnită, ce a ajuns să controleze teritorii întinse din Irak şi Siria, ca fiind mai mult decât o organizaţie teroristă, ea reunind ideologia islamistă radicală şi acţiunea militară. În ceea ce priveşte finanţarea, gruparea este considerată drept cea mai bogată mişcare teroristă activă la ora actuală în lume. Ea însăşi susţine că deţine fonduri de circa două miliarde de dolari, scrie agerpres.
ONU: Statul Islamic poate provoca un genocid
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

850
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
850

2.273
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
2.273

20
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
20

37
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
37

1.046
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.046

4.701
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
4.701

3.920
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
3.920

2.440
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
2.440

1.900
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.900

1.115
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
1.115

1.144
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
1.144

172
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
172

3.795
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.795
















Comentează