DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ONU susține că a găsit noi arme în Yemen de la iranieni. Iranul însă a dezminţit mereu că a livrat arme rebelilor houthi yemeniţi

armament

Noi arme, presupus de fabricaţie iraniană, au fost găsite în Yemen, informează un raport semestrial al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, discutat miercuri de Consiliul de Securitate, transmite miercuri AFP, informează Agerpres.

Secretariatul ONU "a examinat două containere-lansatoare pentru rachete antitanc ghidate, pe care coaliţia condusă de Arabia Saudită le-a recuperat în Yemen". "El a constatat caracteristici proprii unei fabricaţii iraniene şi marcaje privind data de producţie, în 2016 şi 2017", se spune în raport.

"El a examinat, de asemenea, o rachetă sol-aer dezasamblată, care a fost interceptată de coaliţia condusă de Arabia Saudită, şi a observat particularităţi corespondente celor ale unei rachete iraniene", adaugă documentul, precizând că o anchetă este în continuare în curs asupra originii acestor arme.

Iranul a dezminţit mereu că a livrat arme rebelilor houthi yemeniţi, pe care îi susţine politic. ONU a recunoscut deja în trecut că arme de fabricaţie iraniană au fost lansate de rebeli yemeniţi houthi spre Arabia Saudită, fără a putea susţine cu certitudine că acestea au fost livrate de guvernul iranian prin încălcarea rezoluţiilor ONU.

Reuniunea asupra Iranului în Consiliul de Securitate este prevăzută să aibă loc miercuri, la orele 15:00 GMT. Secretarul de stat american Mike Pompeo ar urma să participe la ea.

Citește și: Test de succes pentru americani: un proiectil lansat de un sistem antibalistic a interceptat în spațiu o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune

Raportul lui Antonio Guterres vizează în principal obligaţiile Iranului legate de acordul nuclear încheiat în 2015 cu cele şase mari puteri. SUA s-au retras din acest acord în mai şi au reimpus sancţiuni economice la adresa Teheranului.

Raportul conchide că Iranul continuă să se achite de obligaţiile sale legate de acordul nuclear.

În domeniul balistic, Washingtonul a acuzat deja în trecut Teheranul de încălcare a obligaţiilor sale internaţionale, apreciind că rachetele pe care le testează Iranul au capacitatea de a transporta focoase nucleare. Iranul dezminte aceste acuzaţii şi asigură că programul său de arme are doar scop defensiv şi convenţional.

La sfârşitul lui noiembrie, SUA au "dezvăluit" noi arme prezentate drept "dovezi privind proliferarea de arme iraniene" în Orientul Mijlociu. Printre acestea, o rachetă sol-aer Sayyad-2C, interceptată, potrivit Pentagonului, de către saudiţi în Yemen.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.