Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operațiune riscantă a autorităților chineze - Vor să curețe Everestul de cadavrele alpiniștilor care au murit la peste 8.000 de metri

www.wikipedia.org
Everest, Himalaya

China va curăţa într-o manieră respectuoasă Muntele Everest de trupurile neînsufleţite ale alpiniştilor care şi-au pierdut viaţa la peste 8.000 de metri altitudine, conform unui anunţ recent al Asociaţiei de Alpinism din Regiunea Autonomă Tibet, citat miercuri de agenţia Xinhua, potrivit digi24.ro.

Sarcina va fi pusă în aplicare de o echipă de alpinişti din China, stabilită săptămâna trecută în Lhasa, scrie Agerpres.

''În primul rând, vom alege trei sau patru puncte pe versantul nordic în care vom amplasa rămăşiţele'', a declarat Nyima Tsering, conducătorul China Mountaineering Team (Tibet). ''Acolo unde va fi posibil, le vom muta la vale în mod colectiv'', a adăugat el.

Recuperarea cadavrelor este o activitate periculoasă, care necesită mult timp şi efort din partea alpiniştilor.

O modalitate acceptată pe scară largă a fost aceea de a înveli cadavrele şi de a le împinge în crevase sau de pe pantele abrupte. De asemenea, deoarece nu pot fi îngropate, acestea ar putea fi acoperite cu pietre, sub forma unor morminte.

''Până în prezent am localizat şaisprezece cadavre de-a lungul rutei de ascensiune de pe versantul nordic'', a explicat Dechen Udrup din cadrul Asociaţiei de Alpinism din Tibet. El a adăugat că alpiniştii care au escaladat recent Everestul au oferit informaţii valoroase în legătură cu locurile în care se află acestea.

Începând de anul trecut, asociaţia a încercat să ia legătura cu familiile victimelor prin intermediul agenţiilor străine de alpinism, însă unele rămăşiţe sunt prea vechi pentru a putea fi identificate, a precizat Dechen.

Regiunea Autonomă Tibet a desfăşurat în 2018 activităţi de curăţare pe scară largă în zona Muntelui Everest îndepărtând 8,4 tone de deşeuri colectate de la altitudini de peste 5.200 de metri, aminteşte Xinhua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.