Operațiunea Blatul și PMP

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 24-02-2015

Actualizat: 24-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul PMP, Eugen Tomac, a oferit, in premiera, un raspuns la speculatiile privind marele blat subteran dintre Elena Udrea si Victor Ponta la alegerile prezidentiale.

"Observ ca in competitia de a pune in lumina proasta tot ceea ce a făcut Presedintele Basescu in ultimii ani a apărut si scenariul blatului la alegerile prezidentiale. Politicieni, jurnaliști si comentatori fac tot felul de speculații care nu au nimic in comun cu realitatea. Plecând de la aceste interpretări, simt nevoia sa fac câteva precizări.

In primul rând, este exclus si nu a existat nicio înțelegere niciodată cu PSD, pentru ca as fi fost primul care ar fi respins fără nicio reținere o asemenea absurditate. In PMP au existat doua curente, unul prin care s-a cerut implicarea totala alături de PNL si cel prin care sa invitam membrii noștri sa voteze împotriva lui Ponta. Am optat pentru cea de-a doua soluție, pentru ca nici PNL-ul nu-și dorea o apropiere de PMP", a scris acesta pe pagina de socializare.

"De altfel, după alegeri, pe 7 noiembrie, am avut o ședinta cu scopul de stabili poziția noastra pentru turul doi. La acea ședinta, unde a fost, cum era firesc, si Elena Udrea, precum si toți liderii de organizații din tara, am luat cuvântul si am transmis răspicat ca cine are de gând sa-i facă campanie lui Ponta poate pleca cu totul la PSD. Mai mult decât atât, sunt lideri PNL care pot confirma ce a făcut PMP si inclusiv eu, in turul doi. Nu in ultimul rând, cred ca mesajul președintelui Traian Basescu din ultima zi de campanie a fost esențial pentru electoratul nostru.

Nu-mi pare rău de deciziile pe care le-am luat la alegeri si cred sincer ca premierul Victor Ponta este un dezastru pentru Romania. Regret doar ca oameni pe care ii știam ca pot discerne corect lucrurile, astăzi se înghesuie sa intre si ei in corul de demolatori ai "regimului Basescu".", sustine Eugen Tomac.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri