Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opera Naţională Bucureşti reia spectacolele pentru copii începând din februarie

www.festivalenescu.ro
Opera Română

„Motanul încălţat”, de Cornel Trăilescu, programat duminică, 4 februarie, începând cu ora 11.00, este primul spectacol din stagiunea Operei Naţionale Bucureşti dedicat copiilor, scrie NEWS.RO.

Citeşte şi: Gafă de PROPORŢII la ceremonia de învestitură a Guvernului Dăncilă / VIDEO

Regia artistică a spectacolului este semnată de Gelu Colceag, scenografia a fost creată de Viaceslav Vutcariov, iar coregrafia de Roxana Colceag. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu.

Povestea motanului năzdrăvan ce foloseşte nenumărate trucuri pentru a obţine putere, bogăţie şi mâna unei prinţese pentru stăpânul lui, i-a cucerit de-a lungul timpului nu doar pe regizorii de teatru şi film, ci şi pe compozitori care, pornind de la basmul lui Perrault, au scris lucrări de operă remarcabile.

După mai bine de 40 de ani de la premieră, în 2006, „Motanul încălţat” a fost din nou pus în scenă la Opera Naţională Bucureşti, de data aceasta de către regizorul de teatru Gelu Colceag, care şi-a făcut, prin acest spectacol, debutul în regia de operă.

"Să vă spun cum mi-a venit ideea să scriu o operă pentru voi, dragi copii. Cunosc un băieţel căruia-i place tare mult muzica şi mereu îi roagă pe părinţii lui să-l ducă la Operă, mai ales duminica, la matineu. A văzut de câteva ori Bărbierul din Sevilla şi Madama Butterfly. Ştie chiar şi unele arii pe dinafară. Într-o zi m-a întrebat "Nu-i aşa că autorii de opere sunt oameni bătrâni?" "Mai mult sau mai puţin, Sorine. De ce mă întrebi?" "Pentru că toate operele pe care le-am văzut vorbesc numai despre oameni mari. Ei, dacă ar putea şi copii să scrie opere!". După asta multă vreme m-am gândit că Sorin poate nu e singurul copil care ar vrea să vadă opere pe înţelesul lui. Ba cred chiar că toţi copiii aşteaptă asemenea lucrări. Şi cum cei mici nu au cum să compună opere - e o treabă cam complicată - m-am hotărât să-ncerc eu", spune compozitorul Cornel Trăilescu despre spectacol.

Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti sau online, la tickets.operanb.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.