Operaţiune de recuperare a două corpuri care plutesc în Marea Neagră, în zona Gura Portiţei - Alerta a fost dată de un pescador aflat în zonă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-09-2024

Actualizat: 03-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: tomis news


O operaţiune de recuperare a două corpuri care plutesc în Marea Neagră, în zona Gura Portiţiei, are loc marţi după-amiază. Alerta a fost dată de un pescador aflat în zonă. Autorităţile urmează să stabilească dacă este vorba de trupurile celor doi bărbaţi dispăruţi la sfârşitul săptămânii trecute, la gura de vărsare a Braţului Sf. Gheorghe în Marea Neagră, potrivit news.ro

”Autoritatea Navală Română, prin Serviciul MRCC (Maritime Rescue Co-ordination Centre), desfăşoară la această oră o operaţiune de recuperare a două corpuri care au fost observate plutind la aproximativ 7 mile sud-est de Gura Portiţei. Alerta a fost dată de un pescador aflat în zonă, iar ofiţerii MRCC au solicitat deplasarea navei ARSVOM SAR Artemis la locul indicat. A fost totodată alertată şi Poliţia de Frontieră”, au transmis reprezentanţii Autorităţii Navale Române.
Ei au precizat că după recuperarea şi identificarea cadavrelor se va putea stabili dacă acestea aparţin celor doi bărbaţi, în vârstă de 59 şi 63 de ani, care au fost daţi dispăruţi în 31 august, după ce s-au îmbăiat la gura de vărsare a Braţului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri