Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Operațiune 'mamut' de destructurare a unei rețele de droguri din Brazilia spre Europa, prin România

enational.ro
perchezitii descinderi

Poliția Română, alături de polițiile din Brazilia, Belgia, Olanda, Portugalia, Spania, Ucraina și Dubai, sub coordonarea EUROPOL, a participat la o amplă acțiune pentru destructurarea unei grupări bănuite de trafic de droguri, prin intermediul unor transporturi din Brazilia către Europa, potrivit Mediafax.

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog împreună cu cei ai Serviciului Porturi Maritime Constanța au participat, încă din luna aprilie 2020, alături de Poliția Federală din Brazilia, Poliția Federală din Belgia, Poliția Olandeză, Poliția Judiciară din Portugalia, Poliția Națională din Spania, Poliția Ucraineană și Poliția din Dubai, sub coordonarea EUROPOL, la o amplă acțiune care a vizat o grupare formată din cetățeni străini, bănuiți de trafic de droguri, prin intermediul unor transporturi containerizate din Brazilia către Europa.

Gruparea ar fi dezvoltat companii de transport și pe teritoriul României, ar fi folosit ca marfă legală (de acoperire) transporturi de cărbune, având ca origine Brazilia și ca destinație mai multe porturi din Europa, printre care și Portul Constanța.

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

Un astfel de transport a fost descoperit în luna aprilie 2020, când mai multe containere de acest fel au fost identificate pe teritoriul României, rezultatele controalelor fiind însă negative.

Pe baza schimbului de date, au rezultat indicii că această grupare ar avea conexiuni în Belgia, unde au fost făcute mai multe capturi și arestări, până în prezent.

În perioada finală a operațiunii, au fost desfășurate acțiuni polițienești operative, inclusiv pe teritoriul României, pentru probarea activității infracționale a mai multor persoane.

Schimbul de date operative s-a realizat prin intermediul Biroului de Legătură al României la Europol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.