Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" anunţă inaugurarea, pe 11 aprilie, a celui mai nou spaţiu pe care instituţia îl integrează în circuitul cultural al Capitalei, "Opereta Lounge".
"Cu bucurie anunţăm că redefinim identitatea foaierului nostru, prin transformarea sa în Opereta Lounge. Deschidem astfel un nou hub cultural şi de socializare, un loc în care nu va mai exista distanţa dintre artişti şi public impusă de configuraţia sălii de spectacol. Aici, în Opereta Lounge, totul va fi fluid, circular şi apropiat. Vom cultiva momentele interactive, socializarea şi interacţiunea între toţi cei ce vor trece pragul acestui spaţiu şi pornim pe acest drum cu misiunea de a face din această zonă inima unei comunităţi vibrante, dedicate artei, culturii şi socializării într-un cadru distins şi relaxant", explică managerul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", Radu Petrovici, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Evenimentul ce va aduce Opereta Lounge în atenţia şi inima publicului va avea loc sub titulatura Tango Passion.
Potrivit lui Dragoş Samoil, fondator al TangoPasion, publicul bucureştean este invitat la "un spectacol cu tango, despre tango, cu muzică de tango live şi dansatori".
"Recreăm atmosfera de tango, de comunitate şi eveniment de tango, de milonga. Propunem un spaţiu deschis - în care vor evolua dansatori profesionişti, dansatori amatori şi chiar publicul care este invitat să participe în spaţiul de dans. Tangoul este în primul rând un dans social, se trăieşte la milonga - un spaţiu magic în care dansatorii sunt deopotrivă perfomeri, dar şi spectatori. Vom recrea acest spaţiu, în care se întâmplă tangoul", explică Dragoş Samoil.
Biletele pentru spectacolul Tango Passion găzduit de Opereta Lounge se găsesc pe Ticketstore.ro sau la casa de bilete din Bd. Octavian Goga nr.1.
Opereta Lounge, un nou spaţiu din Teatrul Naţional de Operetă - inaugurat cu spectacolul Tango Passion
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

31
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
31

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

83
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
83

1.303
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.303

5.920
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
5.920

20
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
20

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

39
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
39

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

17
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
17

16
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
16

10
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
10

8
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
8

















Comentează