De peste un an, trăiesc din nou în Diaspora...
Față de 1978, când mi-am început Exilul politic şi când întâlneai un român pe stradă ți se părea că este un extraterestru vorbitor (cu traducere galactică) de Limba română, astăzi nu mai există colțişor să nu dai de câte un compatriot, mai cu aere de occidental, mai fără...
Suntem între timp milioane! La fel de eterogeni ca în țară, cu nevoi cetățeneşti la fel de amestecate, într-o Europă ce este sau ar trebui să fie inclusiv a românilor...
Mulți dintre noi, cred că cei mai mulți, ne-am păstrat cetăţenia română, nu numai dintr-o firească nostalgie, dar şi din dorința de a avea totuşi o reprezentare politică pe măsură în țara de origine, acolo unde trimitem anual destul de multe miliarde...
Ni s-a repartizat (după ce criterii?!) un număr infim de parlamentari, amestecați apoi fiecare cu colegii lor de partid din țară şi care acced în Parlament numai în funcție de rezultatul formațiunii în România şi nu în Diaspora, fără a se mai ține deloc seama de specificitatea acesteia, aşa cum se procedează, de exemplu, cu minoritățile naționale!
Chiar şi în atare condiții, reprezentarea politică a diasporenilor cu cetățenie română este de-a dreptul simbolică. Nici înainte de alegeri, nici în campania electorală, nici după alegeri, covârşitoarea majoritate dintre noi nu a văzut măcar o dată figura vreunui "reprezentant" la vreo întrunire mai de Doamne ajută (în afară, probabil, a câtorva cunoscuți invitați în câte o berărie închiriată), pe vreun afiş electoral sau pe vreun pliant găsit în cutia de scrisori!
Doar în cabina de vot ni s-a pus în față o foaie de hârtie cu nişte nume anonime, înşirate sub inițialele câte unui partid sau altul!
Am întrebat în stânga şi-n dreapta, printre români, chiar şi la Consulatul României(!!!), unde şi cum pot fi contactați parlamentarii Diasporei, unde îşi au sediile birourile lor parlamentare (acolo unde se află mai mulți români sau unde li se gāsesc prietenii?!), dar nimeni nu a ştiut să-mi răspundă. "Reprezentanții" noştri stau ascunşi 4 ani şi încasează, şi încasează, şi încasează... Deloc puțin!
Indiferența politică față de românii trăitori în afara țării este strigătoare la cer!
De aceea, trag concluzia că ea sărmana, Diaspora, este considerată doar ca o vacă numai bună de muls şi nimic mai mult!
Cum era chestia aia cu "Să fim uniți!" ?!... Scrie pe pagine de facebook, Doru Braia
Comentează