Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opinie din diaspora - "Avem nevoie de medici adevărați!"

scriitor
Cât de mult am admirat medicii italieni văzându-i cu câtă dăruire și cu cât curaj au continuat să muncească în toată această perioadă în care și-au asumat, conștienți, riscuri imense. S-au întors din concedii, au renunțat la drepturile lor la odihnă, la a-și vedea familia, au rămas în prima linie să lupte împotriva bolii care ne amenință din toate părțile în aceste momente de cumpănă.
Pe unii dintre ei i-am văzut cu fețele pline de răni din cauza măștilor ținute prea mult pe față pentru că munciseră prea mult, i-am văzut cum lucrează chiar fără mănuși și fără măști, atât de importante pentru menținerea sănătății lor, pentru că li se terminaseră, pe alții i-am plâns chiar, pentru că, încercând să-i salveze pe bolnavi, foseseră luați ei înșiși în ghearele morții și n-au mai putut scăpa.
Cu toate acestea, la un moment dat, când bolnavii s-au înmulțit prea mult, în Italia s-a făcut apelul de a se întoarce la muncă medicii și asistenții medicali care erau deja în pensie. Se spunea că era nevoie de încă trei sute de profesioniști. Știți câți s-au oferit să se întoarcă? Opt mii.
Da, aceștia sunt oamenii cu caracter, oamenii care și-au respectat o viață jurământul făcut și care au fost medici pasionați de meseria lor, oameni adevărați, cu drag de alți oameni, care au făcut orice ca să-și salveze semenii și care azi au crezut că mai pot și mai au datoria de a da propriul contribut.
Ieri am văzut comportamentul unor așa-ziși medici din România care acum, când este mai mare nevoie de ei,”au dat bir cu fugiții”, unii luându-și concediu, alții de-a dreptul dându-și demisia. Nu pot să spun decât că cei care s-au comportat în acest fel nu au fost niciodată medici, cum nu au fost nici ”oameni”. Au vrut doar salariile mari, dar nu au acceptat pericolul pe care îl presupune exercitarea meseriei lor, nici nu au suferit niciodată pentru că nu au reușit să salveze vreun pacient.
Cu siguranță au ajuns să se numească medici pe căi mai puțin ortodoxe, pentru că nici mare încredere în capacitățile lor profesionale nu au avut. Nu au crezut în faptul că marile cunoștințe ale lor ar putea da un contribut important pentru salvarea sănătății românilor în această situație de criză, așa cum au crezut în aceleași condiții alți oameni, medici adevărați, ce-i drept.
E păcat, mare păcat! Nu pentru că eu, româncă ce trăiește în străinătate, m-am rușinat de comportamentul lor, nu pentru că imaginea României în lume, cea pe care românii de bună-credință înșirați prin toate colțurile lumii încearcă să o salveze, a avut de suferit, ci pentru că i-au făcut să se rușineze pe toți acei medici adevărați, români, din România și din alte colțuri ale planetei, care nu merită asta.
Știm că în situațiile grele iese la iveală adevăratul caracter al persoanelor și sper doar că românii vor reuși să își dea seama acum de medicii aceia, mult mai mulți la număr, care s-au arătat adevărați profesioniști și în aceste condiții grele și care merită și au nevoie de respectul nostru, al tuturor, și de ce nu, de o rugăciune de-a noastră.
Am citit ieri pe Facebook despre gestul exemplar al unei polițiste care a cerut documentul de identitate și motivația călătoriei unui medic care se întorcea în acel moment de la muncă. Tânăra polițistă, în momentul în care a văzut că domnul acela era medic, a făcut un pas în spate, l-a salutat militărește, i-a mulțumit și l-a felicitat pentru sacrificiul său.
Mulțumim, Alexandra, că la cei doar 21 de ani, neîmpliniți încă, ne-ai dat un exemplu pozitiv și ne-ai arătat că există și români altfel! Sunt sigură că, dacă ai fi ales să devii medic, acum ai fi fost în linia întâi, luptând pentru ceea ce jură un medic atunci când alege această meserie, jurământ care nu este și nu poate deveni o mănușă murdară pe care ne grăbim să ne-o dăm jos de pe mână, și anume să lupte o viață pentru sănătatea semenilor lor. De asemenea oameni avem nevoie!

de Lucia Ileana Pop

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.