Premium
Orban cel Bun împotriva lui Orban cel Rău. Orban cel Bun, respectiv Ludovic Orban, premierul României, apreciat de mai marii Uniunii Europene pentru comportamentul său de slugă, îl trage de urechi pe Orban cel Rău, respectiv pe Viktor Orban, premierul Ungariei, taxat astfel de reprezentanții nucleului dur UE pentru că mișcă în front, transpirând pentru independența și suveranitatea statului pe care-l reprezintă. La pachet, Orban cel Bun îl urechează și pe Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei. Cât de justificată sau cât de inoportună este luarea de poziție a șefului Executivului de la București? Ce avem de câștigat și ce avem de pierdut în urma acestui front deschis de Orban cel Bun?
Marea gâlceavă de la nivelul Uniunii Europene, în care a intrat ca musca în lapte și România, are de-a face cu fondurile preconizate pentru salvarea economiilor statelor lovite de criză. Fix acele miliarde despre care vorbea chiar ieri președintele Klaus Iohannis în mijlocul unui cort imens și a unei adunări de persoane care încălca prevederile legale. Pentru că erau mai mult de 40.
Cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare, Klaus Iohannis, încălcând grav Constituția, a ținut morțiș să aducă noi acuzații împotriva PSD și să clameze preconizata victorie a PNL în alegeri. Pentru a fi mai eficient în mesajul domniei sale, el a utilizat o temă care în principiu ar trebui să fie populară. Și anume cea mai mare infuzie din istorie de capital străin economia României. În acest sens a vehiculat mai multe cifre, de zeci de miliarde de euro, pe care România ar urma să le primească în anii următori în baza unor proiecte de dezvoltare. Dar ce să vezi? Acest proiect, fie el doar teoretic, fie el doar propagandistic, este blocat din capul locului. Este blocat fiindcă Ungaria și Polonia, în conformitate cu Tratatul UE, și-au exercitat dreptul de veto. Iată motivul care l-a determinat pe Orban cel Bun, adică pe Ludovic, să sară în apărarea nucleului dur al Uniunii Europene. Ne-am aflat pur și simplu în treabă. Și ne-am comportat ca și când statele puternice din nucleul dur al Uniunii Europene ar fi incapabile să-și apere singure interesele. Și astfel ne-am permis să le batem obrazul unor state, cu care ne-am putea mai degrabă alia, pentru a ne apăra mai bine interesele.
Mai marii Uniunii Europene, respectiv reprezentații nucleului dur, au recurs la un șiretlic menit să țină toate statele sub ascultare. Forțând nota. Forțând pur și simplu Tratatul UE. Și anume condiționarea infuziei de bani în economiile statelor de așa-zisa respectare a statului de drept. Din mai multe puncte de vedere, avem de-a face cu o mizerie. Conceptul de stat de drept a fost, este și va fi utilizat ca un levier împotriva nu a unor state care încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului, ci împotriva acelor state care mișcă în front. Care nu se aliniază întocmai și la timp comenzilor venite de la Berlin și de la celelalte capitale ale nucleului dur. Împotriva acelor state care nu renunță în măsura în care li se cere la independență, la suveranitate și la o serie de principii, pe care le socotesc a fi morale. Cu titlu de exemplu, voi preciza că pretextul pentru sancționarea Ungariei și Poloniei este, în primul caz, politica în ceea ce privește definirea familiei ca o uniune între un bărbat și o femeie și politica pentru identitatea de gen, iar în cel de-al doilea caz, al Poloniei, reformele juridice preconizate, mai ales în ceea ce privește persoanele LGBT. În realitate, cele două state i-au deranjat pe mai marii Uniunii Europene, pentru că au inițiat o serie de acțiuni, în care au încercat să integreze mai multe state din Europa Centrală și de Est, un fel de grup Vișegrad lărgit, acțiuni vizând apărarea în comun a unor interese încălcate sistematic de statele nucleului dur UE. În particular, Ungaria a desfășurat o serie de operațiuni în scopul de a se elibera de sub influența devenită periculoasă a fundațiilor lui George Soros, care au acționat în forță în ultimii 30 de ani în acest stat. Atât Ungaria cât și Polonia au susținut activ capitalul național, încercând să controleze în același timp multinaționalele și au utilizat în acest scop mecanismul bancar autohton.
Tentativa de a sancționa cele două state este ticăloasă și dintr-o altă perspectivă. Banii despre care vorbim, acele sute de miliarde de euro vehiculate nu aparțin de fapt Uniunii Europene și cu atât mai puțin mai marilor UE. Ei sunt bani împrumutați pe termen lung de la bănci. Și care ar urma să fie distribuiți aparent în funcție de numărul de cetățeni ai fiecărui stat. Din acești bani, care nu aparțin UE, ca și în cazul României, Ungariei și Poloniei ar urma să le fie rezervată o cotă procentuală. Iar în final tot statele europene vor fi cele care vor achita datoriile către băncile creditoare. Prin urmare, cei înșurubați în conducerea UE în urma unor acțiuni energice de lobby ale marilor puteri, mă refer la Comisie și la Consiliu, nu se pot erija în niciun fel în Moș Nicolae, cel care oferă daruri pentru copiii buni și o nuia pentru copiii răi. În Uniunea Europeană nu există copii buni și nu există copii răi. Conceptul de stat de drept nu poate fi folosit nici în rol de dar și nici în rol de nuia.
Polonia și Ungaria procedează cât se poate de corect, utlizându-și dreptul de veto garantat de Tratatul UE. Cei doi premieri au solicitat la unison ca statele membre să primească sumele de bani acordate în numele unor negocieri, urmând ca, ulterior, ceea ce e este denumit stat de drept să fie definit în mod precis și nu vag, nu în termeni ambigui și fără criterii clare. De ce? Pentru ca acest concept să nu mai poată fi folosit în mod arbitrar. Iritați de opoziția celor două state, reprezentanții nucleului dur vor să impună la acest capitol criteriul majorității, excluzând practic dreptul de veto care stă la baza creării acestei comunități de state. Și, în acest sens, a fost lansat chiar un fel de slogan. Citez: „Dacă nu aveți nimic de ascuns, atunci nu aveți de ce vă teme”. Cu alte cuvinte, Tratatul Uniunii Europene, care funcționează ca o Constituție, poate fi aruncat la coș împreună cu mecanismele care garantează independența statelor-națiune. Pentru că, în spatele principiilor asumate de către toate statele, ar putea funcționa discret, dar extrem de eficient și uneori implacabil, o nouă Inchiziție. De aceea, nu întâmplător premierul Poloniei a identificat acest slogan cu sloganul utilizat de Gestapo. Care suna la fel.
Ceea ce este mai interesant este că, nu cu multă vreme în urmă, Justiția din Germania a sancționat statul, chiar în mai mute rânduri, pentru că a încălcat prin măsurile luate în pandemie drepturi și libertăți fundamentale. Acolo există sau nu există stat de drept în accepțiunea nucleului dur? Dar
în România? Cum de a devenit România peste noapte un stat de drept, numai și numai fiindcă la putere a venit PNL, care face parte din familia popularilor europeni? S-a schimbat ceva în legislația României în ultimul an și nu știu eu? Nu cumva sunt în vigoare toate legile hulite pe vremea „ciumei roșii”? Nu cumva și în România, după cum au constatat Curtea Constituțională și Avocatul Poporului, au fost încălcate în mod repetat și violent drepturi și libertăți fundamentale ale omului, care fac parte intrinsecă din ceea ce numim statul de drept? Și, în fine, dacă tot a fost blocat prin exercitarea dreptului de veto de către Ungaria și Polonia mecanismul de injectare cu fonduri financiare a economiilor europene, cum de își mai permite președintele Klaus Iohannis să ne vândă gogoși din mijlocul unui cort?
