Supărare mare între neomarxiștii de la USR-PLUS, dar și din societatea civilă, după ce Ludovic Orban a dat cu tămâie în partidul pe care îl conduce. Adică, a vorbit despre Dumnezeu. Sau, mai simplu spus, pentru că PNL este un partid creștin-democrat, cum scrie în doctrina sa, președintele liberal a vorbit despre Biserică, familie, tradiții, identitatea poporului român, morala creștină. Ce este rău în asta? Nimic, desigur, nimic pentru cei care simt românește și se identifică români. Rău pentru cei care, de exemplu, consideră că azi te poți identifica cu un gen, feminin, mâine cu altul, masculin, și peste câteva zile cu altul, unul inventat sau să revii la primul.
Orban a atacat în discursul său partea radicală din USR-PLUS. ”Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol la naţiunii române ca să nu spun că i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând crucea. Noi suntem altfel.”, a declarat, la Bacău, fostul premier.
Pentru un asemenea curaj, de a spune că negrul este negru și albul este alb, Orban a devenit ținta extremiștilor din USR. Adică, fix a celor care nu au jurat pe Biblie, fix a celor care nu își fac crucea, fix a celor care nu merg să celebreze ceea ce este românesc. Da, majoritatea din USR-PLUS exact asta nu face.
Dar, atacul lui Orban a fost unul cu manta la contracandidatul său, Florin Cîțu. El este cel care țintește un discurs extrem de apropiat de partea neomarxistă din USR-PLUS. El a decis introducerea obligatorie a educației sexuale în școli, el este cel care a acordat cel mai mic buget cultelor religioase, el este cel care a sfidat legile și a decis să nu majoreze alocațiile pentru copii, deși banii sunt prinși în bugetul de stat.
Orban i-a dat șah lui Cîțu și taberei sale. Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, și Robert-Ioanatan Sighiartău, secretar general al partidului, sunt cei mai importanți lideri ai echipei Cîțu care s-au poziționat, de-a lungul timpului, de partea familiei, a bisericii, a valorilor tradiționale. Asta, deși Cîțu le ignoră. Rămâne de văzut dacă Bogdan și Sighiartău se vor dezice de crezul lor și al PNL și vor ridica glasul, și pe aceste teme, împotriva lui Orban.
PNL face parte din PPE, grupul din Parlamentul European în a cărui platformă scrie clar că militează pentru păstrarea tradițiilor, pentru promovarea familiei, fiind fondat de partide creștin-democrate, așa cum este și PNL.
Orban, ortodox declarat, desparte apele în PNL, dar reprezintă și un semnal pentru viitorul României. Pentru că este cel mai mare partid din actuala coaliției guvernamentală, viitorul PNL poate să coincidă cu viitorul României. Altfel spus, dacă PNL o cotește pe calea neomarxistă, viitorul României va fi clar: ideologie stângistă, cu fluiditate sexuală, fără biserică, fără tradiții, fără identitate națională. Dacă PNL rămâne, așa cum este actualul statut, creștin-democrat, poate depăși scorul pe care îl are în sondaje. Cel puțin 60% dintre români, dacă ne luăm după cifrele unui sondaj, vor un partid care să promoveze familia tradițională și valorile creștine.
Cu excepția celor din AUR, Ludovic Orban este singurul lider de partid politic care face o declarație atât e importantă. Asta, deși, cum am mai scris, PNL este creștin-democrat. Rămâne de văzut dacă și Florin Cîțu se identifică cu familia tradițională, cu biserica, cu tradițiile românești.
Comentează