DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi: 'Dedic premiul Saharov luptătorilor anticorupţie din întreaga lume, de la jurnalişti la avocaţi'

Reuters.com
Aleksei Navalnîi

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi s-a declarat joi "onorat" de primirea premiului Saharov decernat de Parlamentul European, anunţând că îl dedică tuturor "luptătorilor anticorupţie", relatează AFP.

"Dedic premiul meu luptătorilor anticorupţie de toate felurile din întreaga lume: de la jurnalişti la avocaţi, de la responsabili politici (există unii, da) la deputaţi şi la cei care ies în stradă pentru a susţine această luptă", a scris el pe contul său de Twitter.

"Le doresc perseverenţă şi curaj, chiar în momentele cele mai înspăimântătoare", a adăugat el.

Navalnîi, care ispăşeşte în prezent o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare pentru un dosar de fraudă pe care îl consideră politic, a spus că a primit premiul Saharov prin intermediul avocatului său, în cadrul unei întâlniri în colonia penitenciară în care este deţinut.

Citește și: Activistul anticorupţie Aleksei Navalnîi a fost declarat câştigătorul premiului Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European

"Este nu numai o onoare, ci şi o mare responsabilitate", a adăugat principalul opozant rus, care publică periodic mesaje pe reţelele de socializare în pofida încarcerării sale.

"Nu sunt decât o singură persoană printre multele altele care luptă împotriva corupţiei pentru că eu consider că este nu numai cauza sărăciei şi a degradării statelor, ci şi principala ameninţare pentru drepturile omului", a adăugat el.

"Sunt foarte recunoscător Parlamentului European, care apreciază atât de mult munca noastră. Vom continua să ne-o facem cât putem de bine", a mai menţionat Navalnîi, potrivit Agerpres.ro.

Aleksei Navalnîi, politician rus de opoziţie şi activist anticorupţie, în prezent încarcerat, a fost declarat miercuri laureatul din 2021 al premiului Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European.

"Parlamentul European l-a ales pe Aleksei Navalnîi drept câştigător al Premiului Saharov de anul acesta. A militat în mod consecvent împotriva corupţiei regimului lui Vladimir Putin şi, prin intermediul conturilor sale de pe platformele sociale şi al campaniilor sale politice, Navalnîi a contribuit la expunerea abuzurilor şi la mobilizarea sprijinului a milioane de persoane din întreaga Rusie. Pentru aceasta, el a fost otrăvit şi aruncat în închisoare", a declarat preşedintele PE David Sassoli, citat într-un comunicat al instituţiei.

"Prin acordarea premiului Saharov lui Aleksei Navalnîi, recunoaştem curajul său personal imens şi reiterăm sprijinul ferm al PE pentru eliberarea sa imediată", a adăugat Sassoli.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.