Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oprea, nerăbdător să explice plagiatul: Am ajuns pe locul 3 la încredere - VIDEO

gabriel oprea

Vicepremierul Gabriel Oprea a ţinut să explice problema acuzaţiilor de plagiat care au fost lansate la adresa sa în ultima perioadă. Nerăbdător să o facă, acesta le-a sugerat jurnaliştilor întrebarea, după care s-a lansat într-o explicaţie din care nu a lipsit argumentul că a ajuns pe locul trei în topul încrederii în oameni politici, iar acuzaţiile de plagiat sunt inventate tocmai pentru a-i pune frână.

"Aş fi vrut să mă întrebaţi de plagiatul meu. Am înţeles că a fost o discuţie cât am fost la Bruxelles. Sunt de acord ca la toţi oamenii politici să li se verifice tezele de doctorat. A mea tocmai a fost verificată. Când mi-am dat doctoratul, între 1995 şi 2000, nu am fost nici om politic, nici demnitar. E bine să fie verificate toate tezele. Eu am înţeles că România suntem un stat membru NATO, membru al UE, a fost verificată teza mea şi unde-i lege nu-i tocmeală. Mai mult decât atât, în comisia care m-a verificat au fost chemaţi şi experţi în drept penal, deci nu cei care-şi dau cu părerea şi a fost o singură concluzie, în unanimitate: că nu am plagiat. Este o comisie pe care o prevede legea. Înţeleg că a fost făcută prin 2010-2011 această lege, nu ştiu dacă există dubii. Vorbesc pe lege, nu-mi dau cu părerea. Mai mult decât atât, în cadrul acelei comisii, care mi-a dat un verdict în unanimitate că nu am plagiat, au fost experţi recunoscuţi pe plan naţional în drept penal.

Se discută fiindcă şi lui Gabi Oprea şi UNPR-ului mai trebuie să i se pună puţină piedică, că prea au luat-o razna. Eu am ajuns pe locul 3 la încredere, UNPR al treilea partid din România. Înţeleg că toţi trebuie luaţi de guler cu câte ceva. S-a găsit problema plagiatului, care la mine cel puţin e o temă falsă. Eu sunt un om serios, UNPR e un partid serios. Noi milităm şi vedeţi ce dinamică am adus şi ce context de securitate complicate sunt acum. Acestea sunt adevăratele probleme din Europa şi din România. Şi românii au nevoie de oameni serioşi, de oameni care să asigure cu adevărat siguranţă şi prosperitate, de oameni care se ţin de cuvânt. Că de aceea toţi vor să discute cu UNPR şi cu Gabi Oprea, că suntem oameni serioşi", a declarat vicepremierul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.