Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oprișan se roagă de Statele Unite: Vreau să fiu judecat!

oprisan
Comunicatul a fost trimis si in atentia Parlamentului Romaniei, CSM, ministrului Justiției, Procurorului General al României, Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București si Comisiei Europene. Comunicatul lui Oprisan ”În urmă cu aproximativ două luni de zile, DNA acuza faptul că procesul politic în care am fost inculpat și care se judecă la Judecătoria Cluj ar fi tergiversat. Astăzi vreau să informez opinia publică că, prin faptele sale, DNA nu numai că face presiuni asupra magistraților care judecă acest dosar, ci și dezinformează. Cum se poate numi altfel decât tergiversare faptul că în acest dosar politic DNA a făcut nu mai puțin de patru cereri de strămutare, ultima fiind făcută pe 26 august 2014! Când spun că cel care tergiversează procesul politic în care sunt implicat este DNA am dreptate căci, iată, au făcut cea de-a patra cerere de strămutare. Pentru DNA nu au fost buni judecătorii de pe raza județului Vrancea, nici cei de pe raza județelor Brăila și Galați. Acum iată că nu mai sunt buni nici judecătorii de pe raza județului Cluj. În data de 21 august 2014 procurorii DNA au cerut recuzarea judecătorului de la Judecătoria Cluj și, după ce cererea acestora a fost respinsă, au solicitat strămutarea dosarului! Ca persoană direct interesată în aflarea adevărului mă întreb, retoric, dacă toate aceste cereri formulate de DNA au fost făcute în interesul aflării adevărului sau pentru că procurorii au pe lista lor lideri politici care trebuie condamnați cu orice preț? Pentru cei îndoctrinați de Macovei&Co. sau de alți adversari politici este evident că vinovăția lui Marian Oprișan nici nu ar mai fi trebuit probată! Am afirmat şi continui să afirm că sunt primul interesat să îmi demonstrez nevinovăţia! Pe de altă parte, am speranța și încrederea că judecătorii, cei care trebuie să stabilească adevărul în acest dosar, vor putea face o evaluare corectă, bazată pe probe, a faptelor și nu se vor lăsa intimidați de presiunile evidente la care sunt supuși de DNA, în ultimele luni de zile. DNA este o instituție necesară în România dar, pentru ca justiția să fie cu adevărat independentă, procurorii trebuie să înceteze să îi hărțuiască pe magistrații judecători, garanții statului de drept. Atunci când DNA nu încetează aceste practici ar trebui să intervină CSM. Am solicitat public CSM să pună capăt presiunilor DNA la adresa magistraților judecători dar, până în prezent, nu am văzut nici o reacție a acestei instituții. Vreau doar să reamintesc tuturor faptul că, înainte ca procurorii să îmi instrumenteze dosarul, Președintele României afirma că ”Starea de urgență a lui Marian Oprișan este la DNA”. Astăzi, aceeași DNA pare să își aducă aminte din nou de ”starea de urgență” anunțată de Președintele României și să facă tot posibilul pentru ca dosarul politic în care sunt inculpat să ajungă ”acolo unde trebuie”. Interesul meu este acela de a-mi demonstra nevinovăţia, dar toate acțiunile DNA din ultimele luni probează faptul că funcționează după principiul NKVD conform căruia ”nu există persoane nevinovate, există persoane de care nu ne-am ocupat suficient”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.