Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Opt lideri ai revoltei din 2011, printre care şi un diplomat, arestaţi pentru complit guvernamental

egipt

Autorităţile egiptene au arestat marţi un lider al revoltei din 2011 care l-a înlăturat pe preşedintele Hosni Mubarak, persoana reţinută fiind acuzată, împreună alte cel puţin şapte, de complot vizând răsturnarea guvernului, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

Fostul deputat Zyad Elelaimy, membru proeminent al Partidului Social Democrat Egiptean şi purtător de cuvânt al Coaliţiei Revoluţiei de la 25 ianuarie, dizolvată între timp, a fost reţinut împreună cu cel puţin alţi şapte suspecţi, toţi fiind descrişi de Ministerul de Interne ca loiali Fraţilor Musulmani.

Partidul său a fost una din principalele grupări protestatare ale revoltei din ianuarie 2011 care l-a înlăturat pe Mubarak, dar s-a opus ulterior conducerii lui Mohamed Morsi, unul din liderii Fraţilor Musulmani, devenit în 2012 primul preşedinte democratic ales al Egiptului.

Citește și: Dezvăluiri despre Tudorel Toader! Studenții au decis să scoată la iveală secretele acestuia

Morsi a fost demis de armata condusă de generalul Abdel Fattah al-Sisi, actualul preşedinte, la mijlocul lui 2013, în cursul unor proteste de masă, şi condamnat pentru spionaj şi incitare la violenţă împotriva manifestanţilor.

Mohamed Morsi a murit săptămâna trecută, după ce i s-a făcut rău într-un tribunal din Cairo unde era audiat, un deces care a atras atenţia opiniei publice internaţionale asupra reprimării disidenţei de când al-Sisi a devenit preşedinte în 2014, represiune pe care activişti pentru drepturile omului o consideră cea mai brutală din istoria modernă a ţării.

Cel puţin 60.000 de persoane au fost trimise în închisoare din motive politice, conform unei estimări a Human Rights Watch.

Citește și: Codrin Ștefănescu, avertizează! ‘Sper ca regulile să nu se schimbe în timpul jocului’

Preşedintele al-Sisi a negat existenţa prizonierilor politici, iar susţinătorii săi afirmă că măsurile au fost necesare pentru stabilizarea Egiptului după revolta din 2011.

Ministerul de Interne i-a acuzat pe Elelaimy şi pe alţi deţinuţi de implicare într-un plan orchestrat şi finanţat prin lideri ai Fraţilor Musulmani din străinătate, 'pentru a întreprinde acte de violenţă şi dezordine împotriva instituţiilor de stat, simultan cu crearea unei stări revoluţionare'.

El acuză cinci persoane aflate în afara teritoriului ţării, printre care fostul candidat prezidenţial Ayman Nour şi două personalităţi din televiziune, Moataz Matar şi Mohamed Nasser, de implicare în presupusul complot.

Citește și: Rareș Bogdan a răbufnit! „Ai grijă la crocodili și șobolani”

Elelaimy şi ceilalţi suspecţi reţinuţi sunt numiţi 'elemente provocatoare', termen care, potrivit lui Gamal Eid, fondator al Reţelei Arabe pentru Informare despre Drepturile Omului, care îl reprezintă pe Elelaimy, era folosit în mod obişnuit în mandatul ultimului ministru de interne al lui Mubarak, Habib al-Adly.

'Mi se pare dificil să-i descrii pe cei arestaţii drept elemente teroriste, având în vedere că majoritatea lor sunt de stânga', a comentat Eid.

Ministerul de Interne afirmă că Elelaimy şi ceilalţi şapte suspecţi nominalizaţi sunt cele mai proeminente figuri reţinute, dar nu a precizat câte arestări au fost operate în total.

Au fost identificate şi vizate 19 companii şi 'entităţi economice' conduse prin 'metode secrete' de liderii Fraţilor Musulmani şi 'elementele provocatoare' loiale grupării, indică ministerul egiptean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.