Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Optimism sau inconștiență: La 10.000 de contaminări Covid pe zi, Putin s-a grăbit să se laude că situația în Rusia se ameliorează

Vladimir Putin

Situaţia creată de noul coronavirus se ameliorează în Rusia, a afirmat joi Vladimir Putin, a cărui ţară a trecut pentru prima oară de la începutul lunii mai sub 10.000 de noi cazuri de contaminare înregistrate zilnic, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

"În aceste ultime săptămâni, toate eforturile noastre au fost concentrate înainte de toate asupra luptei împotriva epidemiei de coronavirus, pregătirea măsurilor de urgenţă vizând să susţină economia şi cetăţenii", a spus Putin în cursul unei reuniuni difuzate de televiziunea publică.

"Dar situaţia se schimbă şi ne permite să ne concentrăm din nou asupra obiectivelor pe termen lung", a continuat el în timpul acestei reuniuni în format de videoconferinţă, consacrată cercetării genetice, a cărei importanţă el a considerat-o "comparabilă cu cea a proiectelor atomice şi spaţiale din secolul al XX-lea".

Aceste declaraţii intervin după ce 9.974 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate în cursul ultimelor 24 de ore în Rusia, care rămâne a doua ţară dintre cele mai afectate în lume ca număr de persoane contaminate, 252.245 în total.

Citește și: Lovitură! Adrian Năstase, acțiune împotriva lui Klaus Iohannis și a lui Ludovic Orban

Din 3 mai, când 10.633 de noi cazuri au fost constatate, Rusia a înregistrat întotdeauna zilnic peste 10.000 de bolnavi suplimentari.

Mortalitatea din această cauză este totuşi slabă în comparaţie cu cea din alte ţări, cu 2.305 decese înregistrate oficial.

În cursul aceleiaşi reuniuni, Rinat Maksiutov, directorul unui important centru de cercetare rusesc cu sediul în Siberia, Vektor, a anunţat că laboratorul său a pus la punct şase prototipuri de vaccinuri dintre care "trei promiţătoare" pentru care testele preclinice vor fi terminate în iunie.

Ele vor fi urmate de teste asupra oamenilor în care vor fi implicaţi circa 300 de voluntari, a adăugat el, spunând că speră că un vaccin va fi "înregistrat" în septembrie.

"Sper într-adevăr că lucrările voastre vor fi terminate la data pe care tocmai aţi menţionat-o, adică în luna septembrie a acestui an", a răspuns Putin.

COVID-19 nu a ocolit elitele politice ruse, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunţând în această săptămână că s-a contaminat şi este spitalizat.

Citește și: Banca Națională a României, anunț de ultim moment! Ce se întâmplă cu ratele românilor

Înaintea lui, premierul Mihail Mişustin declarase în 30 aprilie că a contractat această maladie, la fel ca şi miniştrii construcţiilor şi culturii, acesta din urmă - Olga Liubimova - informând joi că s-a vindecat.

Putin a mai anunţat că un al patrulea membru al guvernului, ministrul educaţiei, a fost testat pozitiv.

Afectată de noul coronavirus după Europa occidentală, Rusia asigură că slaba mortalitate din cauza COVID-19 se datorează în special măsurilor sale preventive, precum testarea masivă pentru izolarea cazurilor suspecte. Ea a ordonat de asemenea în martie izolarea călătorilor provenind din ţări afectate, precum şi a categoriilor de risc ale populaţiei şi reorganizarea sistemului său spitalicesc.

Criticii consideră totuşi mortalitatea subevaluată, suspectând autorităţile că atribuie altor cauze decesele bolnavilor de COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.