Optsprezece minori neînsoţiţi provenind din tabere de migranţi din Grecia au sosit marţi în Belgia, în cadrul unui program de relocare coordonat la nivel european, a anunţat Fedasil, agenţia federală pentru primirea solicitanţilor de azil, citată marţi de France Presse.
Guvernul belgian s-a angajat la 8 mai să primească 18 copii şi adolescenţi, rămaşi fără părinte sau tutore de câteva luni în taberele de pe insulele greceşti, în special Lesbos şi Samos.
O singură fată figurează printre ei. Cel mai tânăr are nouă ani, cel mai mare 18. Ei sunt originari din Afganistan, Siria, Iran, Somalia şi Guineea, potrivit Fedasil.
Toţi au fost testaţi pentru COVID-19 înainte de plecarea spre Belgia, în timp ce doar cei care au primit un rezultat negativ au fost autorizaţi să plece.
Ei au fost primiţi iniţial într-un centru pentru minori neînsoţiţi şi Belgia va fi responsabilă pentru examinarea cererilor lor de azil.
Pe lângă Belgia, 10 state membre (Bulgaria, Franţa, Croaţia, Finlanda, Germania, Irlanda, Portugalia, Luxemburg, Lituania şi Slovenia) participă la acest program de relocare şi s-au angajat să primească până la 2.000 de copii şi adolescenţi neînsoţiţi. Norvegia şi-a exprimat de asemenea disponibilitatea de a participa, potrivit Comisiei.
Peste 200 au sosit deja din aprilie în Luxemburg, Germania, Portugalia şi Finlanda.
Germania s-a angajat de asemenea să primească 243 de copii grav bolnavi sau deosebit de vulnerabili şi pe membrii familiilor acestora, un total de peste 920 de persoane. Portugalia urmează să primească în total 500 de minori neînsoţiţi, Franţa 350, potrivit Comisiei.
Aproximativ 5.000 de copii şi adolescenţi migranţi neînsoţiţi se aflau în Grecia în martie. Aproximativ 10% dintre ei au sub 14 ani, în timp ce mai mult de 70% între 16 şi 18 ani şi peste 90% dintre toţi minorii neînsoţiţi sunt băieţi, a mai indicat executivul UE. Cele trei ţări de origine cele mai reprezentate sunt Afganistanul, Pakistanul şi Siria.
Optsprezece minori neînsoţiţi provenind din tabere de migranţi din Grecia au sosit în Belgia
București
7°C
Articole Similare

10
Putin le-a cerut oligarhilor donații pentru finanțarea războiului din Ucraina
10

41
Kremlinul afirmă că situaţia din Orientul Mijlociu evoluează conform celui mai pesimist scenariu
41

38
Pagubele provocate de războiul Iranului în Qatar afectează perspectivele globale de GNL și dau peste cap creșterea cererii în Asia
38

63
Europa reduce obiectivele climatice pentru a atenua șocul energetic de război al Iranului
63

2.392
Încă 10.000 de militari americani în Orientul Mijlociu. Semne că se pregătește o mare operațiune la sol
2.392

4.616
'Chiar au spus asta': Trump dezvăluie cine l-a asigurat că noul lider suprem al Iranului este gay
4.616

118
Trump interzice administraţiei sale să colaboreze cu companii care desfăşoară politici antidiscriminare
118

1.356
Minorii au acces fără restricții pe platformele pentru adulți. Comisia Europeană amenință cu sancțiuni dure
1.356

183
Operaţiuni de căutare şi salvare în desfăşurare la Teheran după atacurile din timpul nopţii
183

1.291
Alarmă pe Wall Street: Economiștii avertizează că riscul de recesiune în SUA crește pe fondul războiului din Iran
1.291

138
Trump susţine că CIA i-a spus că noul lider suprem al Iranului este gay
138

134
Ministrul de Externe ungar, Péter Szijjártó: Ucraina tratează Ungaria ca pe o zonă de operaţiuni
134

2.325
Premieră: SUA aruncă în luptă nave-dronă 'kamikaze' în operațiunea contra forțelor Iranului
2.325
















Comentează