Orașul Zaporojie a fost cel mai afectat de noul val de lovituri cu drone care a provocat incendii, distrugeri materiale și victime. Cel puțin 12 explozii au avut loc în diferite cartiere, iar șapte persoane au fost rănite în bombardamentul nocturn.
Și Harkov, al doilea oraş ca populaţie al ţării înainte de război, a fost atacat în timpul nopții cu drone şi rachete. 16 persoane, inclusiv copii, au fost rănite.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina
UPDATE 27 februarie, ora 04.39 - Un nou termen care pare a fi ultimul. Donald Trump a spus când se va termina războiul: 'Durează deja prea mult'
Donald Trump i-a transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că dorește ca războiul cu Rusia să se încheie cât mai curând posibil, chiar peste o lună, notează Axios.
Apelul telefonic de aproximativ 30 de minute a fost prima convorbire între cei doi lideri de la întâlnirea lor de la Davos, de la sfârșitul lunii ianuarie. Convorbirea a avut loc la o zi după împlinirea a patru ani de război.
Trump consideră că războiul durează prea mult
Sursele au descris discuția drept „foarte prietenoasă și pozitivă”. Zelenski i-a mulțumit lui Trump pentru sprijin și a spus că doar el poate convinge pe Vladimir Putin să oprească războiul. Donald Trump a răspuns că războiul durează prea mult și și-ar dori să se încheie chiar într-o lună.

UPDATE 27 februarie, ora 02.20 - Zelenski avertizează că Putin încearcă să-l manipuleze pe Trump pentru a amâna pacea
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune, într-un interviu acordat la Kiev pentru televiziunea Fox News, apropiată lui Donald Trump, că Rusia încearcă „să se joace cu preşedintele Statelor Unite” şi să tragă de timp în eforturile mediate de SUA pentru a pune capăt războiului, scrie news.ro.
În interviul acordat Fox News la Kiev, în limba engleză, Zelenski a respins sugestiile preşedintelui Trump că Ucraina este cea care blochează procesul de pace. „Noi am susţinut întotdeauna pacea”, a spus Zelenski. „Când eşti acasă, în casa ta, pe teritoriul tău, în oraşul tău, bineînţeles că vrei să opreşti războiul”, a argumentat el.
În schimb, Zelenski a acuzat Rusia că încearcă să tergiverseze discuţiile, pentru a evita să facă concesii. „Ei încearcă să se joace cu preşedintele Statelor Unite”, a avertizat el.
Întrebat de Fox News dacă el crede că Vladimir Putin face un fel de joc, Zelenski a răspuns: „Da, cred că da. Da. El trebuie să amâne orice fel de negocieri”.






























Comentează