Candidatul la funcţia de preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat joi, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea politică din care face parte va câştiga la alegerile locale parţiale din 14 iunie între 15 şi 20 de localităţi. El a susţinut că această campanie este foarte dură, pentru că PSD va folosi toate resursele de care dispune, inclusiv şefii instituţiilor deconcentrate, pentru a câştiga alegerile parţiale.
,,E o competiţie foarte dură. Sunt alegeri în una, două, maximum trei localităţi dintr-un judeţ şi PSD-ul îşi concentrează toate resursele pe care le au, şefii de deconcentrate..., dar ne batem cu ei. Avem candidaţi buni în majoritatea localităţilor şi am convingerea că vom câştiga, spun eu, între 15 şi 20 de localităţi", a afirmat Orban.
Liberalul a precizat că a fost în 31 de localităţi, iar după plecarea de la Galaţi, va merge la Viziru, Ţândărei, Amara şi Fierbinţi. Duminică, 14 iunie, vor fi alegeri locale parţiale în 41 de localităţi. Ludovic Orban s-a aflat joi la Galaţi pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează pentru funcţia de preşedinte PNL în cadrul unei întâlniri cu primarii şi preşedinţii organizaţiilor locale liberale din judeţ, conform Agerpres. PNL Galaţi va avea la Congresul partidului din 17 iunie 100 de delegaţi, care îl vor susţine pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii politice.






























Comentează