Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Orban rămâne ferm. Ungaria se va opune prin veto cotelor obligatorii de refugiaţi

Prim-ministrul ungar Viktor Orban este pregătit să se opună prin veto cotelor obligatorii de refugiaţi la reuniunea de joi a Consiliului European, a declarat secretarul de stat însărcinat cu comunicarea guvernului, Bence Tuzson, cotidianului Magyar Idok, citat de agenţia MTI, conform agerpres.

'După referendum, nu mai avem altă opţiune. Dacă va putea exista un veto, ne vom opune prin veto (deciziei). Cu toate acestea, birocraţii europeni conduşi de Comisia (Europeană) ar putea ignora prim-miniştrii (Consiliul) şi parlamentul (ungar) ales de popor, forţând de exemplu prin intermediul Parlamentului European redistribuirea obligatorie a migranţilor. Dacă migraţia este definită drept o chestiune referitoare la securitatea internă, Comisia o poate înainta Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne, care ia deciziile cu majoritate simplă', a declarat Tuzson.

Citeşte şi: Armatele Siriei şi Rusiei pregătesc EVACUAREA ultimilor rebeli din Alep

Oficialitatea ungară a insistat că Bruxellesul ar trebui să asculte vocea poporului. 'Este tot mai evident atât în Ungaria, cât şi în alte state (membre ale UE) că politica elitei europene şi occidentale vine în contradicţie cu voinţa populară', a apreciat el.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, a declarat că Ungaria continuă să respingă toate propunerile privind stabilirea unor cote obligatorii de refugiaţi şi totodată consideră cotele voluntare drept o idee proastă. Şi cotele voluntare ar încuraja migranţii să ia calea Europei, a insistat Kovacs, care a adăugat că guvernul ungar se opune oricărei încercări de a îndulci regulile.

'În loc să introducă un nou concept şi să vorbească despre o nouă unitate a solidarităţii, ar trebui ca mai degrabă regulile eficiente să fie respectate', a apreciat Kovacs. Europa are un interes legitim în a reimpune ordinea în regiunea mediteraneană şi a Balcanilor. Pentru a ieşi din criza imigraţiei, Europa trebuie să respecte regulile în vigoare şi să-şi protejeze frontierele externe. Orice altă opţiune, inclusiv protejarea frontierelor interne, nu este altceva decât un substitut', a mai spus el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.