Orchestra da Camera di Mantova concertează în premieră, sâmbătă, la Ateneul Român

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 14-11-2025 09:22

Actualizat: 14-11-2025 09:38

Article thumbnail

Sursă foto: Cristian Cristel / Zuma Press / Profimedia

Orchestra da Camera di Mantova, una dintre cele mai rafinate şi apreciate formaţii camerale europene, va susţine în premieră un concert extraordinar pe scena Ateneului Român, sâmbătă, de la ora 19:00.

Sub bagheta maestrului Carlo Fabiano, cofondator, director artistic şi concertmaestru al ansamblului, orchestra va oferi un program ce va purta publicul prin pagini semnate de Vivaldi, Rossini, Mozart şi Ceaikovski, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Alături de cei peste 20 de membri ai orchestrei, pe scena Ateneului Român se va afla şi violoncelistul şi pianistul Stefano Guarino, un artist italian care va aduce în faţa publicului bucureştean lucrarea lui Gioachino Rossini "Une larme" (O lacrimă).

Programul concertului include opere, precum: Antonio Vivaldi - Concert în La major pentru orchestră de coarde, RV 158; Gioachino Rossini - Une larme (O lacrimă) pentru violoncel şi orchestră de coarde; Wolfgang Amadeus Mozart - Divertimento în Re major, K. 136; Piotr Ilici Ceaikovski - Serenadă pentru orchestră de coarde în Do major, op. 48.

Orchestra da Camera di Mantova este considerată un veritabil ambasador al spiritului italian în muzica de cameră. În 1997, criticii muzicali italieni i-au acordat prestigiosul Premiu "Franco Abbiati" pentru "capacitatea de a reuni, la cel mai înalt nivel interpretativ, tradiţia instrumentală italiană şi repertoriul clasic", se menţionează în comunicat.

De-a lungul celor peste patruzeci de ani de activitate, Orchestra da Camera di Mantova a colaborat cu un impresionant număr de dirijori şi solişti de renume internaţional, printre care Isabelle Faust, Kent Nagano, Leonidas Kavakos, Vladimir Ashkenazy, Steven Isserlis, Maria Joăo Pires, Gidon Kremer, Joshua Bell, Viktoria Mullova, Salvatore Accardo, Uto Ughi, Mischa Maisky, Katia şi Marielle Labeque, Maria Tipo, Astor Piazzolla şi Aldo Ciccolini.

Din 1993, orchestra promovează viaţa muzicală a oraşului Mantova prin stagiunea "Tempo d'Orchestra" iar din 2013 organizează Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră "Trame Sonore", desfăşurat în cele mai frumoase spaţii de patrimoniu ale oraşului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri