Ordin de linie în DNA: atacați teritoriul!

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-06-2014

Actualizat: 10-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, sugerează, voalat, că până acum secțiile teritoriale ale DNA nu prea aveau curajul să atace administrațiile locale. Kovesi arată că în ultima perioadă au început să lucreze și aceste secții, să aducă dosare importante. 


”Intr-un an de zile la DNA au fost inregistrate 4.000 de dosare la aproximativ 100 de procurori. Si atunci incercam sa ne axam activitatea pe prioritati. Apoi, serviciile teritoriale ale DNA, cu unele exceptii cum este cel din Cluj, nu erau prea active, nu aveau dosare importante, nu atacau administratia publica locala.

Iata ca si colegii de la celelalte servicii au inceput sa aiba anchete importante, la Suceava, la Timisoara, la Constanta. Si, nu in ultimul rand, colaboram foarte bine cu SRI si cu ANI”, susține Kovesi, într-un interviu acordat Ziare.com.

Întrebată dacă DNA face telejustiție, Kovesi a explicat că nu este vina procurorilor că televiziunile vin în fiecare dimineață în fața instituției și, de multe ori, chiar cei anchetați alertează presa.

”Nu e vina noastra ca exista un interes foarte mare pentru activitatea DNA, datorita calitatii persoanelor pe care le cercetam si din perspectiva cauzelor. In fiecare zi, dimineta la 8, jurnalistii acreditati sunt in fata institutiei pentru ca sunt convinsi ca ceva se intampla. Uneori chiar cei citati suna jurnalistii.

Cat despre mandatul de aducere, procedura este foarte clara. In general, se emite mandatul pentru cei nu se prezinta dupa citare. Dar uneori momentele operative impun emiterea mandatului direct, fara citarea in prealabil. Legea prevede acest lucru”, a explicat Kovesi.

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri