Ordine de evacuare la periferia oraşelor grecești Volos şi Lamia, din cauza incendiilor

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-07-2023

Actualizat: 27-07-2023

Autorităţile elene au ordonat evacuarea periferiilor a două oraşe din centrul Greciei - Volos şi Lamia -, unde a izbucnit un nou front de incendii, anunţă autorităţile.

Potrivit contului oficial al numărului grec de apel de urgenţă 112, flăcările s-au apropiat miercuri de Volos, cu 85.000 de locuitori, iar un incendiu era în curs la periferia Lamia, cu 60.000 de locuitori.

”Focul a atins zona industrială Volos şi s-a emis un ordin de evacuare”, a anunţat la postul public ERT guvernatorul regiunii Tesalia, Costas Agorastos, care a precizat un vânt ”cald din nord-vest, foarte periculos în incendii”, potrivit Agerpres.

”Dacă vântul nu se calmezză, vom avea probleme mari”, a averttiat el.

Ordne de evacuare au fost date în cinci sate şi comunităţi din apropiere de Volos, iar alte trei ordine au fost date în zona Lamia, a anunţat în presa de la Atena un purtător de cuvânt al pompierilor, Ioannis Artopios.

”Azi (miercuri) este ce mai dificilă zi din vară”, a subliniat el, precizând că echipe de pompieri au luptat împotriva a 90 de incendii - dintre care 61 de incendii au izbucnit în 24 de ore.

Grecia, o ţară mediteraneeană, obişnuită cu valuri de căldură, a înregistrat miercuri noi temperaturi caniculare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri