Guvernul nu va renunța la proiectele de grațiere și de modificare a Codului Penal, nici după avizul negativ de la CSM. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul ia în calcul trei variante: adoptarea ordonanțeleor de urgență săptămâna viitoare, asumarea răspunderii în fața Parlamentului pe cele două proiecte sau transformarea lor în proiectele de legi.
În privința proiectului de grațiere, ministerul Justiției va opera o modificare majoră, potrivit surselor guvernamentale. Astfel, va fi înlăturată prevederea care ar fi putut duce la eliberarea unor infractori periculoși. Articolul 2 al proiectului de ordonanță, cel care vizează înjumătățirea unor pedepse, va fi supus criteriilor de la articolul 3, la fel ca grațierile de la articolul 1. Nu vor mai beneficia de înjumătățirea pedepselor cei condamnați pentru infracțiuni violente, pentru corupție și alte infracțiuni menționate la articolul 3. Acordarea de reduceri de pedeapsă indiferent de infracțiune celor peste 60 de ani și celor care au minori sub 5 ani în întreținere era una dintre principalele critici la adresa proiectului.
Vezi AICI proiectul de ordonanță!
O decizie în privința formei finale a proiectelor și modalitatea de adoptare va fi luată săptămâna viitoare, după finalizarea consultărilor cu persoanele care au trimis puncte de vedere la Ministerul Justiției.
Proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală ar putea suferi unele modificări, însă nu semnificative, mai precizează sursele guvernamentale. Pragul de prejudiciu de la abuzul în serviciu este o cerință a CCR, potrivit acelorași surse, iar abuzul va fi limitat la încălcarea unor legi sau ordonanțe. Perioada de șase luni în care se pot depune denunțuri ar putea fi păstrată.
Comentează