Ore critice pentru victimele exploziei de la Dedeman: Patru persoane sunt intubate, în stare gravă, la spitalul din Iaşi şi Floreasca din Capitală

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 08-06-2024

Actualizat: 08-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ISU

În explozia care a avut loc, vineri la un magazin Dedeman din Botoşani, au fost 15 victime identificate, dintre care trei persoane sunt internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi, doi dintre ei fiind intubaţi, unul cu stare generală staţionară şi unul cu stare generală gravă, instabil. Totuşi, pacientul internat în ATI evoluţie favorabilă. Mai sunt doi pacienţi intubaţi, starea acestora fiind gravă, şi alte două persoane au cerut să fie internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani. Opt oameni au fost externaţi din Spitalul din Botoşani.

Situația pacienților după explozia care a avut loc la un centru comercial din municipiul Botoșani

În total, 15 persoane au fost rănite în explozia de la Dedeman Botoșani.

Trei persoane sunt internate în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași: doi dintre ei sunt intubați, unul cu stare generală staționară și unul cu stare generală gravă, instabil. Pacientul internat în ATI evoluție favorabilă.

Două victoime sunt la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca). Pacienții sunt intubați, iar starea acestora rămâne gravă, având în vedere că sunt afectate căile respiratorii.

Două persoane sunr în Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani (la cerere). Pacienții au stare generala bună, iar evoluția este favorabilă.

Opt pacienți au fost externați din Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani.

O explozie urmată de incendiu s-a produs vineri la un magazin Dedeman din oraşul Botoşani. În momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului, a transmis Dedeman.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri