Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organismele europene avertiziează companiile Vodafone și Liberty Global de efectele anti-concurențiale ale tranzacțiel lor

vodafone

Organismele europene de reglementare se pregătesc să avertizeze companiile Vodafone şi Liberty Global cu privire la posibilele efecte anti-concurenţă ale tranzacţiei lor de 22 de miliarde dolari, au declarat miercuri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar, potrivit agerpres.ro.

Acest avertisment, care ar urma să ia forma unei comunicări privind obiecţiile Comisiei Europene, ar urma să fie trimis în scurt timp celor două companii, au precizat sursele.

Citește și: Propunere șocantă! O susținătoare USR-PLUS vrea ca avortul să fie obligatoriu!

În luna mai 2018, operatorul britanic de telefonie mobilă Vodafone a acceptat să plătească 21,8 miliarde de dolari pentru a cumpăra o parte din activele Liberty Global din Europa. Tranzacţia ar urma să facă din Vodafone cel mai mare furnizor de servicii broadband, cablu şi telefonie mobilă din Europa cu 54 de milioane de consumatori şi o acoperire de 110 milioane case şi companii.

În luna decembrie 2018, Comisia Europeană a demarat o investigaţie amănunţită asupra acestei tranzacţii prin care operatorul britanic de telefonie Vodafone vrea să preia operaţiunile din Germania, Ungaria, România şi Cehia ale operatorului de cablu Liberty Global.

Citește și: EXCLUSIV Planuri mari pentru Rareș Bogdan în Parlamentul European – Cum îi va apăra pe toți românii

"Este important ca toţi consumatorii din UE să aibă acces la servicii de telefonie şi TV accesibile şi de bună calitate. Investigaţia noastră amănunţită îşi propune să asigure că preluarea de către Vodafone a operaţiunilor Liberty Global din Cehia, Germania, Ungaria şi România nu va duce la preţuri mai mari, mai puţine alegeri şi inovaţie redusă pe piaţa serviciilor de telecomunicaţii şi TV", a declarat în luna decembrie comisarul european pentru competiţie, Margrethe Vestager.

Citește și: Propunere șocantă! O susținătoare USR-PLUS vrea ca avortul să fie obligatoriu!

Executivul comunitar are la dispoziţie 90 de zile lucrătoare, până la data de 2 mai 2019, pentru a lua o decizie.

În România, achiziţia operaţiunilor Liberty Global de către Vodafone va crea o companie cu o cotă totală de piaţă de 25% după veniturile totale. Vodafone România este al doilea cel mai mare furnizor de servicii de telefonie mobilă, iar UPC România operează a doua cea mai mare reţea de cablu din România, cu o acoperire de 3,1 milioane de gospodării (41% din numărul total). Compania creată în urma achiziţiei va putea oferi servicii TV interactive, de internet în bandă largă şi de telefonie fixă, precum şi servicii mobile, pentru cei 9,9 milioane de clienţi mobili ai Vodafone România şi pentru utilizatorii celor 2,1 milioane de abonamente de servicii fixe ale UPC România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.