Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizația ALDE Ialomița s-a alăturat PPU (social-liberal)

PPU (social-liberal)
PPUsl

Cel mai puternic nucleu al organizației ALDE Ialomița, în frunte cu președintele Ionel Gae, s-a alăturat Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).

„Este momentul ca toți oamenii serioși și patrioți să se adune în același loc și să treacă la fapte pentru a recâștiga încrederea oamenilor. Avem copii care ne dorim să crească și să rămână într-o țară în care se respectă legea, în care te poți dezvolta și poți să ai o viață bună. Pentru ei și pentru noi este momentul să îmbrățișăm doctrina umanistă și să dezvoltăm România”, a precizat Ionel Gae.

Ramona Ioana Bruynseels, vicepreședinte al PPU (social-liberal), a salutat acest gest, despre care spune că demonstrează consolidarea permanentă a doctrinei umanismului pragmatic.

„În ultimii 30 de ani au fost înființate și, în mare parte desființate, peste 300 de partide politice. În prezent se consolidează doctrina umanismului pragmatic de orientare social-liberală. Ca idee centrală, noi, cei care promovăm această doctrină, așezăm în centrul preocupărilor noastre OMUL, cu nevoile și așteptările sale. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care își iubesc țara și știu că, dacă ne dăm mâna, vom reuși să construim România la care visăm cu toții”, a subliniat Ramona Ioana Bruynseels.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.