Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizaţia PMP de Tineret nu este de acord cu reducerile prevăzute în bugetul UE, perioada 2021-2027, în domeniul cercetării şi a programului Erasmus

UE Uniunea europeana

Organizaţia de Tineret a PMP a transmis că nu este de acord cu reducerile care apar în bugetul UE, pentru perioada 2021-2027 în domeniul cercetării şi al programului Erasmus de susţinere a educaţiei. Preşedintele filialei Marius Lucian Lupu a subliniat că este necesar ca Uniunea Europeană să se implice cu măsuri concrete pentru tineret, prin care să ofere tinerilor europeni perspective mai bune, anunță news.ro.

„Ca preşedinte al unei organizaţii de tineret, sunt ferm implicat în tot ceea ce ţine de acest sector. Finanţarea corespunzătoare a politicilor de tineret reprezintă primul pas către implicarea şi conectarea tinerilor. Astfel, propunerea aflată pe masa Parlamentului European cu privire la viitorul buget al UE vine ca o dezamăgire. De ce? Pentru că sectorul de tineret are nevoie de consolidare prin angajamente ferme, nicidecum prin tăieri. Reducerea bugetului pentru cercetare, tineret şi pentru Erasmus nu poate fi justificată sub nicio formă”, a afirmat Marius Lucian Lupu, liderul organizaţiei de Tineret a PMP.

Citește și: SURSE - Băsescu pregătește un atac în FORȚĂ: cum s-au făcut jocurile în culisele negocierilor de pe dreapta

El a adăugat că programele Erasmus au avut un mare succes.

„Programele Erasmus reprezintă un real succes al proiectului european. De ele au beneficiat, şi continuă să o facă, sute de mii de elevi, studenţi, cercetători, stagiari şi lucrători de tineret, aceştia având posibilitatea de a descoperi patrimoniul şi diversitatea culturală ale Europei şi de a promova, totodată, o identitate europeană. Erasmus reprezintă o oportunitate de care orice tânăr interesat ar trebui să poată beneficia fără ca acesta să fie un privilegiu”, a mai declarat Marius Lucian Lupu.

Acesta consideră că a investi în generaţiile tinere trebuie să reprezinte o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional. Avem nevoie de programe ambiţioase şi proiecte europene de natură să încurajeze, în mod real, implicarea tinerilor, mobilitatea şi cooperarea în rândul lor şi, în mod concret, o mai bună integrare pe piaţa muncii a acestora, cu atât mai mult pe fondul pandemiei de COVID-19.

„Tineret, cercetare, Erasmus, digitalizare – sunt direcţii care nu trebuie să rămână în urmă pentru că ele reprezintă viitorul”, a mai subliniat Lupu.

Citește și: Raed Arafat a EXPLODAT, după demisia epidemiologilor de la DSP București: Au DEZERTAT ca soldatul în război

Organizaţia de Tineret a PMP îşi exprimă speranţa că actuala propunere de buget al UE pentru perioada 2021 – 2027 va fi îmbunătăţită, iar investiţiile în educaţie şi tineret vor fi reconsiderate, astfel încât bugetul să răspundă corespunzător provocărilor pe anii următori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.