Organizaţii neguvernamentale israeliene şi palestiniene i-au cerut luni Curţii Supreme din Israel să ordone încetarea tirurilor sângeroase ale armatei împotriva palestinienilor care manifestează de-a lungul frontierei în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Un număr de 48 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza de la declanşarea, pe 30 martie, a unei mişcări, intitulată ''Marele marş al reîntoarcerii'' . Marea majoritate au fost atinşi de gloanţele soldaţilor postaţi la nivelul barierei de securitate dintre Israel şi enclava palestiniană.
Nici un palestinian nu a fost rănit în cursul acestor manifestaţii.
Oficial organizată de către societatea civilă, acţiunea este susţinută de către mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza din 2007 şi cu care Israelul a avut trei războaie.
Cinci organizaţii israeliene şi centrul Al Mezan pentru drepturile omului, ce-şi are sediul în Gaza, au pledat în faţa Curţii Supreme faptul că dreptul internaţional interzice tirurile mortale împotriva manifestanţilor neînarmaţi.
În răspunsul scris al statului israelian se afirmă că actualele evenimente din Gaza nu sunt manifestaţii civile paşnice, ci ''fac parte din conflictul armat dintre Statul Israel şi organizaţia teroristă Hamas''.
Potrivit statului israelian, soldaţii nu trag cu gloanţe reale decât în ultimă instanţă, când mijloacele neletale au fost epuizate faţă de acţiunile ce reprezintă ''un real pericol'' pentru soldaţii şi civilii israelieni din vecinătatea enclavei palestiniene.
Exprimându-se în sala de audieri, plină de oameni, la Ierusalim, Souhad Bishara, avocata organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Adalah, a declarat că realitatea este alta. ''Marea majoritate a celor care au fost împuşcaţi se aflau la distanţă de barieră. Se utilizează tiruri letale în mod sistematic şi fără justificare'', a declarat dna Bishara.
Regulile armatei care gestionează situaţia privind tirurile cu gloanţe reale sunt oficial clasificate.
''Ceea ce ştim este că armata israeliană a adoptat un nou tip de reglementare care nu corespunde normelor internaţionale'', a declarat avocatul Michael Sfard, în numele altor ONG-uri israeliene după audiere.
Răspunsul statului prevede că regulile ''sunt conforme cu dreptul internaţional, precum şi cu legea israeliană''.
Judecătorii le-au dat termen părţilor până pe 6 mai să furnizeze documente în sprijinul pledoariilor lor.
Organizaţii neguvernamentale israeliene şi palestiniene cer Curţii Supreme să ordone încetarea tirurilor armatei împotriva palestinienilor
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

394
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
394

955
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
955

2.673
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
2.673

816
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
816

699
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
699

39
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
39

2.835
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
2.835

2.830
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.830

127
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
127

1.671
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.671

108
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
108

4.175
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.175

71
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
71
















Comentează