Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizațiile de evrei ar putea decide deznodământul războiului din Ucraina: solicitare făcută din partea șefului de cabinet al lui Zelenski

război, mariupol, ucraina, rusia, armată, soldați

Șeful Biroului Președintelui de la Kiev, Andri Ermak, a făcut apel la Israel să se alăture asistenței pentru Ucraina. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev, Ermak a avut o întâlnire prin videoconferință cu reprezentanți ai celor mai importante organizații evreiești, în cadrul căreia a subliniat importanța furnizării de sisteme moderne de apărare antiaeriană de care dispune Israelul, informează Rador.

Andri Ermak le-a relatat participanților la întâlnire că, pe 7 şi 8 octombrie, Rusia a lansat 190 de lovituri cu rachete și drone asupra teritoriului Ucrainei, iar pe 10 octombrie, armata rusă a lansat 84 de rachete și 24 drone de atac.

"Federația Rusă a achiziționat din Iran 2.400 de drone kamikaze, care lovesc în fiecare zi orașele ucrainene, infrastructura critică și monumentele istorice și culturale ale Ucrainei" - a remarat oficialul. Acesta a amintit că, pe 17 octombrie, o astfel de dronă a distrus o clădire istorică din centrul Kievului, construită de comunitatea evreiască.

În clădirea respectivă, au trăit cândva mulți oameni celebri - potrivit lui Ermak.

"Cred că nu mai există nicio îndoială că avem de-a face cu un stat terorist. Rusia este un stat terorist care folosește astăzi Iranul în lupta sa împotriva Statelor Unite și a aliaților, inclusiv a Israelului" - a subliniat Ermak, exprimându-şi convingerea că Rusia este un Hezbollah european.

Șeful Președinției ucrainene a mai declarat că, fără sisteme de apărare antiaeriană fiabile, nimeni din Ucraina nu se va putea simți în siguranță: copiii nu vor putea merge la școală, iar civilii vor rămâne fără căldură și electricitate.

"Aliații și partenerii noștri, în special SUA, Marea Britanie și alte state, au confirmat, în sfârşit, începutul activităţilor de furnizare de sisteme de apărare aeriană" - a menționat Andri Ermak. În acest context, oficialul a cerut Israelului să se alăture asistenței acordate Ucrainei, deoarece, "într-un moment în care agresorul reprezintă amenințări pentru întreaga lume, nu poţi rămâne un observator de pe margine".

Potrivit lui Ermak, este importantă deblocarea cooperării tehnico-militare dintre Ucraina şi Israel. Şeful Biroului Președintelui de la Kiev mai consideră că organizațiile publice evreiești pot să influențeze situația și să convingă guvernul israelian să ofere Ucrainei sistemele necesare de apărare antiaeriană.

"Astăzi, vocea fiecăruia dintre voi și a organizațiilor dumneavoastră este extrem de importantă în problema apărării aeriene, în care Israelul are o experiență foarte mare și, cel mai important, are aceste sisteme" - a subliniat Andri Ermak, în timpul întâlnirii online cu reprezentanții celor mai importante organizații evreiești

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.