Ori la bal ori la spital - Doi bărbați s-au bătut în fața unui restaurant bucureștean până au fost luați cu ambulanța - Poliția face cercetări

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-03-2024

Actualizat: 10-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: VALENTINE CHAPUIS/AFP

Poliția Capitalei a fost sesizată, sâmbătă noaptea prin apel la 112 că mai multe persoane se agresează reciproc, în zona unui restaurant situat în Sectorul 3.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de ordine publică, din cadrul secțiilor de poliție din Sectorul 3, care au demarat verificări, fiind identificate și depistate persoanele implicate în eveniment.

De asemenea, la fața locului s-au prezentat și două echipaje de prim-ajutor, care au acordat îngrijiri medicale pentru doi bărbați, aceștia fiind transportați la spital.

Facem precizarea că cele două persoane transportate la spital sunt persoana vătămată și bărbatul bănuit de săvârșirea faptei de lovire asupra acesteia.

Atât celelalte persoane implicate, cât și martorii care au asistat au fost conduși la sediul poliției, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.

În cauză se efectuează urmărirea penală, de către polițiști din cadrul Secției 13 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și vătămare corporală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri