Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Osemintele Episcopului Nifon Niculescu au plecat spre Galați. Este un act de dreptate, a spus PS Varlaam Ploieșteanul

basilica.ro
PS Varlaam

Osemintele Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos au plecat vineri după-amiază din București spre Galați, pentru a fi depuse în catedrala pe care ierarhul a ctitorit-o.

Înainte de plecarea spre Galați, a avut loc o slujbă de pomenire în Biserica Albă din București, unde fostul episcop al Dunării de Jos a slujit ca diacon și preot în perioada 1881‑1895, informează Ziarul Lumina.

„Deshumarea sa din cimitirul Bellu și reașezarea osemintelor în catedrala pe care a terminat‑o și sfințit‑o este un act de dreptate”, a spus Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul la finalul slujbei, informează Basilica.ro.

El a amintit că evenimentul are loc în anul pe care Biserica l‑a închinat comemorării celor adormiți întru Domnul și reflectării asupra cimitirelor din perspectivă liturgică și culturală.

În predica sa, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a pus accent pe calitățile Episcopului Nifon și a amintit că el a fost și un mare cântăreț, „un tenor celebru al Bucureștiului timpurilor în care a păstorit această parohie” și că a tipărit o carte de muzică bisericească în 1902.

„În timp ce la Iași Sfântul Mitropolit Iosif cel Milostiv se străduia să impună muzica corală, întemeind cel dintâi cor mixt bisericesc, aici, Episcopul Nifon, pe atunci preotul Nicolae, a publicat această carte în care apar partituri psaltice pe trei voci, precum și partituri în notație liniară, ceea ce era un act foarte curajos de înnoire și de diversificare a muzicii bisericești în Biserica noastră”.

©Basilica.ro / Raluca Ene

„A fost un om implicat în realitățile sociale și politice, a mai spus PS Varlaam despre Episcopul Nifon Niculescu. „A fost senator în primul parlament al României unite și aici, cu mult curaj, a prezentat diverse referate cu privire la viața grea a țăranilor din eparhia pe care o păstorea și cerea imperios senatorilor să producă o legislație care să sprijine clasa defavorizată a societății românești”

Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează în acest final de săptămână mai multe evenimente dedicate revenirii Episcopului Nifon Niculescu la Galați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.