Estonul Ott Tanak a anunţat că va părăsi Hyundai, echipa sa din 2024, la sfârşitul sezonului şi că nu va mai concura cu normă întreagă în WRC, pentru a se concentra pe viaţa de familie, conform news.ro.
„După mulţi ani incredibili petrecuţi concurând la cel mai înalt nivel în WRC, am decis că sfârşitul sezonului 2025 va fi momentul ideal pentru a mă retrage din raliuri cu normă întreagă”, explică pilotul Hyundai.
„Nu este un adio definitiv, ci mai degrabă o ocazie de a lua distanţă, de a mă reîncărca şi de a mă concentra asupra viitorului. Acest sport a ocupat un loc important în viaţa mea, dar cred că este timpul să iau o pauză, să petrec mai mult timp cu familia mea şi să mă concentrez pe viaţa mea din Estonia”, a declarat pilotul eston, campion mondial cu Toyota în 2019.
„Deşi am fost întristat să aflăm decizia lui Ott, îi înţelegem, desigur, motivaţia de a se retrage din raliu cu normă întreagă”, comentează Cyril Abiteboul, preşedintele Hyundai Motorsport, care traversează un sezon 2025 dificil, cu o singură victorie.
Estonianul şi-a început cariera în WRC în 2014, la M-Sport. S-a alăturat echipei Toyota în 2018, înainte de a pleca la Hyundai în urma câştigării titlului mondial. După trei sezoane în cadrul echipei coreene, s-a întors la M-Sport în 2023, înainte de a reveni la Hyundai un an mai târziu. În total, Tänak a obţinut 22 de victorii în WRC. Va avea ocazia să obţină o ultimă victorie la sfârşitul lunii, în Arabia Saudită, înainte de a se retrage din Campionatul Mondial, chiar dacă termenii anunţului său nu exclud câteva apariţii în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.
Hyundai, care şi-a confirmat prezenţa în WRC anul viitor, va căuta un coechipier pentru Thierry Neuville şi Adrien Fourmaux.






























Comentează