Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ottawa recheamă în ţară familii ale unor diplomaţi din Cuba, din cauza unor 'simptome neobişnuite de sănătate'

StudyAbroad.com
canada

Ottawa recheamă familii ale unor diplomaţi aflaţi în post la Havana, a anunţat Guvernul canadian, care continuă să ancheteze cu privire la ”simptome neobişnuite de sănătate” acuzate de personalul canadian anul trecut, relatează DPA.

În pofida faptului că nu au fost semnalate cazuri noi din a doua jumătate a anului trecut, familii ale unor diplomaţi întoarse în Canada continuă să acuze simptome precum ameţeală, dureri de cap şi incapacitatea de a se concentra, anunţă Global Affairs Canada/Affaires mondiales Canada, ministerul federal canadian de Externe, într-un comunicat, conform News.ro.

În unele cazuri, simptomele au părut să ”scadă în intensitate, după care s-au manifestat din nou”.

De-acum, diplomaţii care pleacă la post în Cuba nu vor mai fi însoţiţi de familii.

Diplomaţi americani în Cuba au acuzat simpome misterioase similare în 2016, iar Washingtonul a lansat o anchetă cu privire la posibilitatea ca aceştia să fi fost ţinta unor dispozitive ultrasonice.

Guvernul canadian a exclus însă asemenea dispozitive sau boli de origine psihologică drept posibile cauze, potrivit CBC News.

Ottawa a anunţat luni că specialişti canadiani şi americani care îi examinează pe cei afectaţi şi-au ”exprimat îngrijorarea cu privire la un nou tip de leziune cerebrală dobândită”.

”Sunt necesare cercetări suplimentare în vederea unei mai bune înţelegeri a acestui lucru. Cauza rămâne necunoscută, dar ar putea să fie de origine umană”, a precizat diplomaţia canadiană.

Analize de apă şi cu privire la calitatea aerului nu au dezvăluit vreun element care să indice o cauză, mai precizează Ottawa.

Affaires mondiales Canada au subliniat de asemenea că au o ”relaţie pozitivă şi constructivă cu Cuba şi a existat o cooperare strânsă din partea autorităţilor cubaneze de când au apărut primele îngrijorări cu privire la sănătatea unor canadieni ce lucrează în Cuba, în primăvara lui 2017”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.