Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur în acest an, va juca în meciul de marţi cu Bayern Munchen, din Liga Campionilor, a anunţat luni Luis Enrique, antrenorul lui Paris Saint-Germain, citat de site-ul eurosport.fr, potrivit Agerpres.
În timp ce Ousmane Dembele nu şi-a ascuns disconfortul la coapsa dreaptă sâmbătă, după victoria cu 1-0 în campionat împotriva lui Nice, Luis Enrique i-a liniştit pe toţi luni, în cadrul unei conferinţe de presă, cu privire la starea de sănătate a atacantului său, în ajunul confruntării cu Bayern.
"Ousmane este în formă. A participat la toate antrenamentele din ultimele săptămâni, a jucat în ultimele două meciuri şi şi-a îmbunătăţit condiţia fizică. Va juca mâine, desigur", a indicat spaniolul fără a oferi mai multe detalii. "Câte minute va juca? Nu ştiu, dar este pregătit pentru competiţie", a adăugat el.
De la revenirea sa la sfârşitul lunii octombrie, Ousmane Dembele a fost titular într-un singur meci, miercurea trecută la Lorient (1-1) în Ligue 1.































Comentează