Un pacient suspect de COVID-19 a decedat în cursul zilei de marţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, a anunţat, miercuri,conducerea instituţiei potrivit Agerpres.
Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă online, că se aşteaptă rezultatul testelor de laborator în vederea confirmării sau infirmării suspiciunii de COVID-19, precizând că persoana în cauză avea probleme cardiace grave.
Acesta a mai adăugat că în momentul de faţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe sunt internate 24 de persoane diagnosticate cu COVID-19 şi 15 suspecte, în timp ce luni erau internate 19 persoane confirmate pozitiv şi 4 suspecte.
Printre pacienţii confirmaţi sunt şi 5 cadre medicale.
"Avem 14 pacienţi suspecţi internaţi, dintre care unul este la Terapie Intensivă în stare cât de cât normală, nu este în stare critică. Tot la Terapie Intensivă avem alţi 3 pacienţi: un pacient confirmat, în stare critică, iar doi sunt intubaţi, un suspect şi un pacient confirmat. Deci, practic, la ATI din cei 4 pacienţi pe care îi avem la noi, doi sunt suspecţi şi doi sunt confirmaţi. De asemenea, sunt 22 de pacienţi internaţi pe secţia COVID-19 cu test pozitiv şi am avut un deces, dar la data decesului pacientul avea calitatea de suspect, iar încă la momentul acesta rezultatul de confirmare sau infirmare a acestei suspiciuni nu a ajuns (...) A fost recoltată proba, dar nu am primit încă rezultatul (...) A avut comorbidităţi, probleme cardiace grave (...) Deci, în total avem internaţi în spital 15 suspecţi şi 24 de confirmaţi", a declarat Andras Nagy Robert.
Potrivit acestuia, până în prezent în judeţul Covasna s-a mai înregistrat decesul unei femei de 77 de ani diagnosticată cu COVID-19, care suferea de mielită cervicală şi tetraplegie, iar 11 pacienţi confirmaţi pozitiv au fost vindecaţi şi externaţi.
Managerul spitalului a mai menţionat că în judeţ mai sunt şi alte persoane diagnosticate cu COVID-19, care nu prezintă simptome sau au forme uşoare şi sunt izolate la domiciliu.
Potrivit ultimelor date date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică, în judeţul Covasna sunt 57 de persoane infectate cu noul coronavirus, faţă de 55 raportate marţi.
Pacient suspect de COVID-19, decedat la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Articole Similare

19
Ministerul Sănătăţii, iluminat în culorile dedicate bolilor rare
19

185
Dr. Herman Berkovits, medicul român al premierului Netanyahu, rupe tăcerea: 'Era clar că va urma atacul. Era foarte calm'
185

38
Ministrul Sănătății susține dezvoltarea centrelor de excelență pentru boli rare
38

36
India pregătește vaccinul cu doză unică pentru febra denga: Testele clinice avansează
36

2.027
VIDEO Doctorul Dulcan, despre fericire, sănătate, Dumnezeu: Frica! Dacă găsești un mod de a-i înfricoșa pe oameni, poți să îi faci robii tăi
2.027

119
Spania avertizează OMS: Virusul gripei porcine A(H1N1)v se poate transmite de la om la om
119

269
Suplimentele de colagen, mit sau adevăr? Ce spun studiile recente despre efectele lor
269

6.245
Epidemia care lovește Statele Unite. Se răspândește rapid și amenință populația nevaccinată
6.245

92
Screening pentru cancer: România revine cu un program național după 36 de ani
92

38
Metanul ar putea deveni materie primă pentru medicamente
38

42
Un nou centru modern pentru tuberculoză se deschide în București
42

49
România lansează Registrul Național de Screening Neonatal. Monitorizare completă pentru nou-născuți
49

148
Danemarca, prima țară din UE care a eliminat transmiterea HIV și sifilisului de la mamă la copil
148

















Comentează