Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pacienţii care nu au COVID-19 vor putea fi operaţi din nou, începând din 2 iunie, la SCJU Sibiu

medic chirurg bisturiu operatie

Pacienţii care nu au COVID-19 vor putea fi operaţi din nou, începând din 2 iunie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, cel mai mare spital public din judeţ, a anunţat joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Daniela Cîmpean.

"Acum ne-am obişnuit cu virusul. Cu siguranţă colegii noştri din Spitalul Judeţean vor putea să gestioneze în condiţii de siguranţă medicală atât pacienţi COVID, cât şi pacienţi care nu sunt infectaţi şi de aproximativ o săptămână am început demersurile pentru ca Spitalul Judeţean să îşi reia şi activităţile medicale pe care pe durata stării de urgenţă nu le-a făcut. Termenul pentru finalizarea primei etape este 2 iunie, deci din 2 iunie vom relua partea de chirurgie", a declarat Daniela Cîmpean, în timpul şedinţei de joi a Consiliului Judeţean, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ministrul Justiției, reacție după decizia CSM: ‘La fel voi proceda și data viitoare’

Potrivit preşedintelui CJ Sibiu, treptat, toate secţiile Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu se vor redeschide pentru toate categoriile de pacienţi care nu au COVID-19.

"S-au reorganizat. Tocmai de aceea au fost aduse acele containere pentru a se organiza acea zonă tampon în afara spitalului, ca să putem să folosim saloanele din Spitalul Judeţean, pentru că fiind folosite ca şi zonă tampon, blocau foarte multe săli şi secţii şi nu am fi putut să reluăm această activitate. În acest moment, colegii din serviciul administrativ de la Spitalul Judeţean lucrează intens ca să doteze acele containere cu tot ce trebuie, ca acolo să stea pacienţii care vin, se adresează Spitalului Judeţean şi să rămână acolo până când sunt testaţi, să ştim care este pozitiv, care este negativ, şi serviciile medicale din Spitalul Judeţean vor fi reluate treptat, începând din data de 2 iunie", a mai spus Daniela Cîmpean.

Ea a făcut aceste precizări după ce liderul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), consilierul judeţean, Paul Porr, fost şef de secţie în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a cerut redeschiderea spitalului pentru toţi pacienţii, nu doar pentru cei cu COVID.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

"Unele secţii au fost blocate complet: cele două chirurgii, urologia, neurochirurgia, ortopedia, cele două medicale, nefrologia, derma, fizioterapia. Şi trebuie ştiut că mai există alte multe cauze din care poţi să mori, în afară de COVID şi trebuie ţinut cont şi de pacienţii cu alte boli. Deci, trebuie făcute demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru deblocarea spitalului. Există alte posibilităţi de a trata pacienţii cu COVID şi în continuare, izolaţi de ceilalţi pacienţi", a atras atenţia medicul Paul Porr, în prezent director al unei clinici private din Sibiu.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu este singurul spital COVID pentru pacienţii adulţi. În Sibiu mai există un singur spital COVID, Spitalul de Pediatrie. În prezent, pacienţii adulţi cu COVID sunt trataţi majoritatea la Spitalul Judeţean şi o parte la Spitalul de Pneumoftiziologie, care are 50 de paturi pentru aceşti pacienţi infectaţi sau suspecţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.