DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pactul de securitate AUKUS: Franţa deplânge un dialog politic inexistent în cadrul NATO

Naval Group
submarin naval group

Anunţul unui parteneriat strategic între SUA, Australia şi Regatul Unit în detrimentul unui contract pentru submarine încheiat de Canberra cu Franţa reprezintă o mărturie a "dialogului politic inexistent în cadrul Alianţei Nord-Atlantice", a declarat miercuri ministrul francez al apărării, Florence Parly, dând asigurări că Parisul intenţionează totuşi să rămână în cadrul NATO, relatează AFP.

"Atitudinea SUA în ceea ce priveşte programul de submarine este o nouă ilustrare a constatării pe care o facem de luni de zile: astăzi, dialogul politic este inexistent în sânul Alianţei Nord-Atlantice", a declarat ea în cadrul unei sesiuni de întrebări în Senat, invocând de asemenea "retragerea precipitată din Afganistan, într-un mod neconcertat".

Mai mulţi opozanţi politici ai preşedintelui Emmanuel Macron au cerut ieşirea din comandamentul integrat al NATO, o organizaţie pe care preşedintele francez a criticat-o dur afirmând că este în "moarte cerebrală".

"Merită pentru asta să ieşim din NATO? Nu cred", a adăugat ea.

Totuşi, "raţiunea de a fi a NATO nu este confruntarea cu China, este securitatea transatlantică" şi "revizuirea conceptului strategic al Alianţei" prevăzută să aibă loc cu prilejul unui viitor summit la Madrid "ne va permite să îl clarificăm şi să o facem în coerenţă cu busola strategică europeană pentru întărirea Europei apărării".

"Să fii aliat nu înseamnă să fii ostatic intereselor altora", a conchis ea, potrivit Agerpres.ro.

Decizia Australiei de a anula un contract de achiziţionare de submarine franceze în favoarea unora americane cu propulsie nucleară a provocat indignarea Parisului. Preşedintele Emmanuel Macron, care a rechemat ambasadorii Franţei la Canberra şi Washington într-un gest fără precedent, urmează să aibă miercuri o convorbire telefonică cu preşedintele american Joe Biden.

"Este o ruptură de încredere" între aliaţi, a subliniat miercuri Florence Parly.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.