Pagubele provocate de o furtună stadionului San Paolo ar putea duce la amânarea partidei Napoli - Parma

Autor: George Traicu

Publicat: 14-12-2019

Actualizat: 14-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Meciul Napoli – Parma, contând pentru etapa a XVI-a a campionatului Italiei, ar putea fi amânat din cauza pagubelor provocate la stadion de o furtună, notează presa italiană potrivit news.ro

O furtună a lovit Napoli noaptea trecută şi dimineaţa s-a constatat că acoperişul stadionului este afectat. Câteva fragmente s-au desprins din cauza vântului puternic şi există temerea că ar putea să cadă pe tribune.

Autorităţile locale urmează să se reunească pentru a evalua situaţia şi a lua o decizie.

Potrivit tuttomercatoweb.com, Parma ar fi ameninţat că în cazul în care meciul va fi amânat pentru duminică nu se va prezenta pe teren, suspectându-i pe cei de la Napoli că vor mai mult timp pentru acomodarea noului antrenor, Gennaro Gattuso.

Partida Napoli – Parma este programată la ora 19.00.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri