Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Păgubiţii FNI, compensaţi direct şi integral de la bugetul de stat

despagubiri

Românii prejudiciaţi în urma prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI) în urmă cu 22 de ani şi care nu şi-au primit încă compensaţiile cuvenite vor fi despăgubiţi direct de la bugetul de stat, potrivit unui document guvernamental analizat de Profit.ro, potrivit news.ro

Actul modifică legislaţia de funcţionare a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din cadrul Ministerului Economiei.

"(…) finanţarea cheltuielilor reprezentând despăgubiri acordate foştilor investitori FNI, înscrise în evidenţele contabile ale AAAS, se asigură integral de la bugetul de stat", stipulează documentul citat de Profit.ro.

Conform sursei citate, din aceeaşi sursă vor putea fi finanţate şi obligaţiile de plată de despăgubiri către investitorii FNI preluate de AAAS de la fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), integrată între timp în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

AAAS estimează că impactul bugetar al modificării legislative se va cifra la 625 milioane lei. Pe de altă parte, în raportul anual pe 2021 al instituţiei se menţionează că, la finalul anului trecut, AAAS mai avea de plătit 363,5 milioane lei către foştii investitori la FNI. Potrivit Autorităţii, despăgubirea acestora direct de la bugetul de stat este necesară întrucât, în urma analizei realizate de un comitet interministerial, a reieşit "clar" că AAAS nu va realiza venituri proprii suficiente pentru a-şi onora obligaţiile de plată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.