Ministrul Justiţiei şi Securităţii publice din Brazilia, Sergio Moro, cel mai popular din guvern, şi-a anunţat vineri demisia din cauza unor ''ingerinţe politice'' ale preşedintelui de extremă dreaptă Jair Bolsonaro în probleme judiciare, relatează AFP, citată de Agerpres.
Acest fost judecător anticorupţie a decis să-şi părăsească postul după ce şeful statului l-a demis pe unul dintre oamenii săi de încredere, şeful Poliţiei Federale Mauricio Valeixo.
''O să încep să-mi adun lucrurile şi voi trimite scrisoarea de demisie'', a anunţat Sergio Moro, 47 de ani, după un lung discurs în cursul căruia a declarat că preşedintele a ''încălcat promisiunea cartei albe'' acordate pentru că a acceptat să intre în guvern în ianuarie 2019.
Citește și: Medicul Vasile Astărăstoae denunţă o mare EROARE în gestionarea pandemiei: 'S-a renunțat la o metodă științifică de fundamentare a planului de combatere'
''Schimbarea şefului Poliţiei Federale fără niciun motiv real este o ingerinţă politică, care îmi subminează credibilitatea şi pe cea a guvernului'', a spus Sergio Moro.
"Autonomia Poliţiei federale este o valoare fundamentală care trebuie păstrată într-un stat de drept", a insistat el.
Demisia sa survine la opt zile după ce Jair Bolsonaro a demis un alt membru popular al guvernului său, ministrul Sănătăţii, Luiz Henrique Mandetta, care s-a declarat în favoarea măsurilor de izolare în lupta împotriva coronavirusului, spre deosebire de preşedinte.
În timp ce a părăsit sala în care şi-a ţinut discursul, Sergio Moro a fost aplaudat de funcţionari din ministerul său.
Această demisie a fost, de asemenea, foarte rău primită de pieţe, Bursa din Sao Paulo înregistrând o scădere de peste 8% în cursul după-amiezii.
Comentează