Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pamela Anderson are ghinion în dragoste: Vedeta Playboy divorțează de al cincilea soț, după numai un an de căsnicie

Radu Pop
impact.ro
Pamela Anderson

Pamela Anderson (54 de ani) a solicitat divorţul de Dan Hayhurst, cel de-al cincilea său soţ, după doar 13 luni de căsătorie, relatează online ziarul spaniol ABC.

Fosta vedetă Playboy a confirmat că a depus actele de divorţ în Canada în urmă cu câteva zile. Relaţia dintre Pamela Anderson şi Dan Hayhurst, care a lucrat pentru ea ca bodyguard a fost presărată de probleme încă de la început. Pamela şi Dan Hayhurst s-au căsătorit în Ajunul Crăciunului din 2020, la casa actriţei din Vancouver. O persoană apropiată lui Anderson a declarat că uniunea cu cel de-al cincilea soţ a fost doar un "vârtej pandemic", care s-a stins.

Pamela Anderson avea 28 de ani când s-a căsătorit prima oară cu Tommy Lee, bateristul trupei rock Mötley Crüe. Pe 19 februarie 1995 şi după doar 96 de ore de când se cunoscuseră, cuplul anunţa că s-au căsătorit într-o ceremonie intimă la care au participat doar câţiva prieten. Cei doi au împreună doi băieţi, Brandon Thomas Lee, în vârstă de 25 de ani şi Dylan Jagger Lee, de 24 de ani. Căsnicia a fost însă complicată. Muzicianul a agresat-o pe actriţă şi a fost arestat în 1998 şi condamnat la şase luni de închisoare. Tommy Lee s-a declarat nevinovat, în pofida vânătăilor evidente ale actriţei. Cei doi au divorţat în acelaşi an.

Actriţa a mai păşit de două ori în faţa altarului, prima oară cu modelul masculin Marcus Schenkenberg, iar apoi cu rockerul Kid Rock (Robert J. Ritchie). De primul s-a despărţit în 2001, iar de cel de-al doilea în 2003.

Trei ani mai târziu, Pamela Anderson s-a recăsătorit cu Kid Rock la bordul unui iaht care naviga în largul coastei localităţii franceze Saint Tropez. Noul mariaj nu a durat decât patru luni.

Ea s-a măritat apoi cu producătorul muzical Rick Salomon de două ori, prima dată în 2007, apoi din nou în 2013. Următorul ei soţ a fost Jon Peters, cu care Pamela s-a căsătorit în ianuarie 2020, o căsnicie care a durat doar 12 zile.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.