Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Până la 20 de persoane sunt încă dispărute după prăbușirea viaductului Morandi

genova viaduct

Între 10 şi 20 de persoane sunt încă date dispărute după prăbuşirea marţi a unei porţiuni din viaductul Morandi al autostrăzii A10, în apropiere de oraşul italian Genova, a declarat joi Francesco Cozzi, şeful procuraturii genoveze, relatează Reuters preluată de Agerpres.


Cozzi a declarat prin telefon pentru Reuters că aceasta este o ipoteză de lucru pe baza informaţiilor furnizate de rudele celor dispăruţi şi a numărului de vehicule despre care se crede că s-ar fi aflat pe pod marţi în momentul producerii accidentului.

Potrivit autorităţilor italiene, 38 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii tronsonului de autostradă.

Ministrul de interne italian Matteo Salvini a cerut joi societăţii care gestionează tronsonul de autostradă care s-a prăbuşit marţi să suspende unele taxe de trecere, relatează AFP.

"Dacă aş fi fost un şef al (societăţii) Autostrade per l'Italia, aş fi suspendat unele taxe, însă imediat după producerea tragediei", a spus Salvini după ce a vizitat răniţii.

SURSE - Dragnea și Neacșu au înroșit telefoanele în PSD: liderii de organizații nu respectă ordinele liderului PSD

"Chiar în acest moment, ambulanţele plătesc taxe pe autostrăzi! Mă întreb unde au unii inima şi creierul", a adăugat el în timp ce guvernul italian a început procedurile de reziliere a contractului de concesiune atribuit societăţii care gestionează tronsonul de autostradă care s-a prăbuşit la Genova.

"Mă aştept ca taxele de trecere să fie suspendate astăzi", a adăugat el. "Să arate cel puţin că dau un semn de bunăvoinţă. Societatea a încasat 3,5 miliarde de euro din taxe anul trecut. Având în vedere dezastrul pe care l-au provocat, cred că îşi pot permite câteva săptămâni fără taxe", a mai spus Matteo Salvini.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.