O persoană care face fotografii sub fusta unei femei fără consimţământul acesteia riscă până la cinci ani de închisoare în Hong Kong, în conformitate cu o lege adoptată joi pentru combaterea voyeurismului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Această lege vizează una dintre cele patru noi infracţiuni asociate violenţei sexuale bazată pe imagini adăugate de parlamentari sistemului de justiţie penală al oraşului.
Acestea includ în special voyeurismul, definit ca înregistrarea persoanelor care au o aşteptare rezonabilă la respectare vieţii lor private şi care se angajează în acte intime, precum şi înregistrarea sau publicarea imaginilor cu zone intime ale altor persoane.
Cea din urmă infracţiune include realizarea unei fotografii sub o fustă sau în decolteu şi a fost introdusă într-un context în care telefoanele mobile dotate cu camere au provocat o explozie de astfel de imagini pe internet.
Legislaţia vizează doar imaginile care au fost surprinse în manieră ''necinstită'' sau au fost utilizate ''în scopuri sexuale'' şi se aplică atât în spaţii publice, cât şi în cele private.
De asemenea, vizează imagini ''deep fake'', adică fotografii şi înregistrări video care au fost manipulate digital pentru a asocia chipul unei persoane la corpul alteia.
Asociaţiile pentru apărarea drepturilor victimelor au salutat aceste modificări legislative.
''Aceste noi infracţiuni vor ajuta publicul şi oamenii legii să înţeleagă daunele ireversibile cauzate de violenţa sexuală bazată pe imagini'', a declarat Linda S.Y. Wong din cadrul Asociaţiei privind violenţa sexuală împotriva femeilor.
Un număr redus, dar în creştere, de state, inclusiv Australia, Noua Zeelandă, Germania şi Marea Britanie, au legiferat în mod specific această practică, numită şi ''upskirting''.
Apărătorii drepturilor femeilor au atras multă vreme atenţia că în anumite zone din Asia, unde tehnologia este omniprezentă, se confruntă cu un val deosebit de grav de infracţiuni sexuale digitale, mai ales cu pornografia din răzbunare sau înregistrări cu camere spion, însă dispun de o legislaţie inadecvată pentru a-i pedepsi pe contravenienţi.
Coreea de Sud, în special, s-a aflat în centrul atenţiei după ce mai multe femei s-au sinucis după ce au căzut victime publicării pe internet a unor imagini intime.
Până la 5 ani de închisoare pentru realizarea unei fotografii sub o fustă, în Hong Kong
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1
VIDEO Cade un bastion politico-militar: Trupele de comando israeliene vor avea controlul deplin asupra orașului Bint Jbeil în câteva zile
1

0
Serghei Lavrov, în vizită în China pentru discuţii privind problemele internaţionale actuale
0

851
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
851

546
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
546

36
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
36

732
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
732

62
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
62

119
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
119

1.449
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
1.449

118
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
118

3.877
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
3.877

4.889
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
4.889

7.547
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
7.547
















Comentează