Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Panathinaikos Atena a fost exclusă din cupele europene

www.uefa.org
sigla uefa

Panathinaikos Atena a fost exclusă un sezon din cupele europene de către UEFA, măsură valabilă pentru una dintre următoarele trei ediţii ale competiţiilor, dacă se va califica, din cauza datoriilor pe care gruparea elenă le are către terţi.

În plus, Panathinaikos a fost amendată cu 200.000 de euro. Grecii au avut termen până la 31 martie să-şi rezolve problemele financiare.

La începutul lunii aprilie, jucătorii echipei au intrat în grevă pentru a protesta faţă de neplata salariilor.

În campionatul elen, Panathinaikos ocupă locul 7 după 28 de etape, cu 37 de puncte, fără şanse de a prinde un loc care să-i asigure calificarea în Liga Europa, în ediţia 2018/2019 a competiţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.