Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pandele îl atacă dur pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și face trimite la Patriarh: 'Tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviințare'

adevarul.ro
pandele florentin

Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, lansează un atac dur la adresa lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, pe care îl acuză că „dă sentințe” înveșmântat „în straie #rezist”. După ce s-a aflat că primăria condusă de Pandele a fost informată încă din 2021 despre neregulile de la azilul groazei din Voluntari, edilul se lansează în rafale de critici la adresa lui Bănescu, susținând inclusiv că acesta ar putea avea încuviințarea Patriarhului Daniel. Pandele echivalea criticila la adresa sa și a Gabrielei Firea cu atacurile fariseilor la adresa Bisericii.

„Fiecare fariseu pe limba lui piere

La noi în popor, pe linga atâtea proverbe, care mai de care mai sugestive, există și o zicere cum că „dă ca surda-n tobă”…

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, acest individ care se crede o „instituție independentă”, sau mai bine zis „dependentă de altă instituție”, și-a descoperit de câteva zile și vocația de instanță morală, de la înălțimea căreia, înveșmântat în straie #rezist, dă sentințe în societate pe seama dramelor unor bătrâni chinuiți de niște netrebnici!

La prima vedere, ai putea zice că s-a trezit cetățeanul vigilent și revoltat din el, care săracul nu mai are somn de câteva zile din cauza nenorocirilor prezentate de întreaga presă scrisa, vorbita și vizualizata din România.

În cel mai creștin spirit cu putință, „omul fără de păcat” aruncă piatră după piatră, dacă nu zilnic, măcar la două zile, în cea deja crucificată de toate mass-media, aliniindu-se unei „armate” care acționează concertat și neobosit pentru a duce la îndeplinire ordinul: „Dacă nu o putem scoate din politică, măcar s-o mai coborâm în sondaje”.

„Tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviințare”

Cu sau fără voie de la superiorii săi ierarhici (pe linie bisericescă), iar în cazul acesta tăcerea poate fi interpretată drept o formă de încuviințare, și în mod clar cu sprijin și inspirație din alte instituții, altele decât Biserica, purtătorul de cuvânt al B.O.R. s-a transformat în vârf de lance al curentului așa-zis progresist, astfel că nu va mai mira pe nimeni dacă în viitor se va ralia și altor cauze, împotriva familiei tradiționale, a propriei credințe și, de ce nu?, împotriva Patriarhului.

Pe mările și oceanele lumii, am navigat alături de tot felul de oameni. De la unii am avut multe de învățat, de la alții am avut de ce mă feri. Acum însă nu pot să nu mă gândesc cum de peste 2000 de ani diverși farisei se chinuie să dărâme Biserica lui Hristos, iar simplii credincioși li se împotrivesc din toate puterile, cu spor!

Îmi închei această replică cu doua proverbe (tot românești):

„Cine sapa groapa altuia, cade singur în ea”! Probabil că justițiarul-trompetă își dorește ca actualul primar general să mai stea cel puțin încă un mandat, convins fiind că acesta va „deturna” fondurile de la ONG-urile hashtag-iste către B.O.R. (ce glumă bună, nu?)

"Nu mor caii când vor câinii”, deși Dinamo București a făcut istorie în fotbalul romanesc!

Doamne, iartă-mă, dacă am căzut în păcat!”, scrie Pandele pe Facebook.

Dosarul abuzurilor din azilele groazei și legătura cu Sectorul 3

O operațiune de amploarea a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață, când anchetatorii au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov. Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de două grupuri infracționale, potrivit Poliției Române.

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în cele trei azile au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei.

Din cercetări a reieşit că, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, care nu deținea licență de funcționare, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.