DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Papa Francisc a autorizat Congregația să publice decretele privind unele cauze de beatificare

vaticannews
papa francisc cruce

Liderul european Robert Schuman, mai aproape de cinstea altarelor. Sâmbătă, 19 iunie 2021, papa Francisc l-a primit în audiență pe prefectul Congregației pentru cauzele sfinților, cardinalul Marcello Semeraro, și a autorizat Congregația să publice decretele privind unele cauze de beatificare. Vor fi declarați Fericiți, în curând, zece călugărițe martire și un preot.

19 iunie 2021 –  Zece călugărițe din Polonia, ucise din ură față de credință în 1945 în timpul ocupației sovietice, și un preot iezuit din Germania, vor fi proclamați Fericiți în curând de Biserica catolică. Anunțul a fost dat de prefectul Congregației pentru cauzele sfinților, cardinalul Marcello Semeraro, după audiența privată de sâmbătă, 19 iunie a.c., la papa Francisc. Cu aceeași ocazie, papa a autorizat Congregația menționată să publice decretul cu privire la ”virtuțile eroice” ale Slujitorului lui Dumnezeu Robert Schuman, cunoscutul lider european, care de acum înainte va fi cinstit cu titlul de Venerabil.

Unul dintre decretele publicate azi de Congregația pentru cauzele sfinților se referă la recunoașterea unei minuni atribuită mijlocirii Venerabilului Ioan Filip Jeningen, preot din Societatea lui Isus (ordinul iezuiților), care s-a născut în 1642 la Eichstätt, în Germania, și a murit la Ellwangen, în Germania, pe 8 februarie 1704.

Un alt decret recunoaște oficial martiriul îndurat pentru credință de Slujitoarele lui Dumnezeu Pascalina Jahn și nouă însoțitoare, călugărițe din Congregația ”Surorile Sfintei Elisabeta”, ucise din ură față de credință de soldații sovietici în Polonia în 1945.

Alte decrete aduc o recunoaștere oficială ”virtuților eroice” practicate de mai mulți Slujitori ai lui Dumnezeu: preotul diecezan Severino Fabriani (Italia, 1792-1849), călugărița Angela Rosa Godecka, fondatoare (Rusia, 1861 – Polonia, 1937), călugărița Orsola Donati (Italia, 1849-1935), călugărița Maria Stella de Jesus (Spania, 1899-1982).

Un ultim decret are în vedere ”virtuțile eroice” ale lui Robert Schuman, credincios laic, unul din fondatorii Comunității Europene (Clausen [Luxemburg], 1886 – Scy-Chazelles, [Franța], 1963). Catolic francez angajat în politică, Robert Schuman înțelegea activitatea politică în termeni de misiune și slujire, act de ascultare față de voința lui Dumnezeu, trăită în rugăciune și alimentată zilnic din Sfânta Euharistie. Arestat de Gestapo, a fost încarcerat din 14 septembrie 1940 până în 12 aprilie 1941, când a reușit să evadeze. A urmat o viață de clandestin până la finele celui de-al Doilea Război Mondial, găsind de cele mai multe ori refugiu în conventuri și mănăstiri. După război, este ales în Adunarea Constituantă și începe o lungă și bogată activitate politică mai întâi la nivelul Franței și mai târziu al Europei, promovând înființarea unui sistem comun de creștere economică și socială. Colaborează intens alături de liderul german Konrad Adenauer și liderul italian Alcide De Gasperi, considerați modernii fondatori ai Europei unite. Munca lor a dus la Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 care a înființat Comunitatea Economică Europeană. Ales în 1958, prin aclamare, primul președinte al noului Parlament European, un an mai târziu este afectat de o formă gravă de scleroză cerebrală și ajunge în imposibilitatea de a-și continua angajamentele publice. Este numit președinte onorific al Adunării Parlamentare Europene, dar pe 4 septembrie 1963, la vârsta de 77 de ani, moare la Scy-Chazelles, în Franța. După decretul de astăzi, prin care este proclamat ”Venerabil”, credincioșii pot cere, în formă privată sau publică, mijlocirea lui Robert Schuman în necesitățile lor. Pentru ca un credincios să fie beatificat, Biserica cere recunoașterea unei minuni atribuite mijlocirii acestuia, iar în cazul unei a doua minuni dobândite prin mijlocirea aceluiași Fericit, se deschide etapa finală de canonizare, conform vaticannews.va.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.